Un bărbat în vârstă de 51 de ani a murit strivit în propriul autoturism, după ce s-a izbit violent într-un camion care venea din sens opus. Modul în care s-a produs impactul, starea psihică a bărbatului, declarațiile șoferului camionului și ale altor martori, toate sunt indicii care duc spre varianta unei groaznice sinucideri. Problemele din căsnicie și starea precară de sănătate sunt motivele care par să-l fi dus pe bărbat spre o astfel de decizie.
A accelerat și a intrat pe contrasens
Constantin Ichim, bărbatul de 51 de ani, din Poiana – Dolhasca, s-a urcat la volanul autoturismului proprietate, Ford Ka, deplasându-se pe DJ 208A, pe raza localității. Pe o porțiune lungă de drum drept, acesta a accelerat și a intrat pe sensul opus de mers, izbindu-se violent într-o autoutilitară DAF aparținând Bermas Suceava, condusă de Gheorghe Gavriliuc. Șoferul camionului a tras cât a putut dreapta și aproape că a oprit, însă nu a avut cum evita impactului.
Șoferul autoturismului Ford Ka nu a schițat nici un gest de evitare a impactului și nici nu a frânat. În aceste condiții, violența impactului a fost teribilă. Micuțul autoturism s-a transformat într-un morman de fiare, din care bărbatul de 51 de ani a fost scos mort de echipajul de „Descarcerare” al Detașamentului de Pompieri Fălticeni.
Scena de coșmar, descrisă de șoferul camionului
În urma impactului, șoferul camionului a suferit un atac de panică, primind îngrijiri medicale la fața locului. Din fericire, acesta și-a revenit repede, neavând leziuni. Gheorghe Gavriliuc a descris scena de coșmar: „Mergeam dinspre Dolhasca spre Suceava și deodată am văzut cum autoturismul din sens opus a intrat pe banda mea. La început am crezut că șoferului i s-a făcut rău, însă a venit direct spre mine de la o distanță mare, a avut ținta clară. Spun martorii că ar fi stat la colț, să vină un camion mare să se sinucidă. Eu aproape am oprit când s-a izbit în mine, abia dacă mai aveam 5-10 kilometri la oră”.
A așteptat moartea de pe contrasens
Bărbatul de 51 de ani avea probleme în căsnicie, fiind în prag de divorț de soția sa, o femeie în vârstă de 36 de ani. Conform anchetei poliției, atât soția, cât și alți apropiați au confirmat că acesta amenința că se va sinucide și în ultima perioadă era din ce în ce mai abătut.
Florin Mihalachi, un localnic, l-a văzut pe bărbat cu puțin timp înainte de a muri: „L-am văzut pe drum, parcă mergea pe două roți, gonea cu mare viteză, ca un om care nu mai are nimic de pierdut. Din ce au văzut oamenii pe aici, a oprit la marginea drumului și a așteptat să vină o mașină mare să se izbească în ea”.
Pe lângă neînțelegerile cu soția, au povestit localnicii, bărbatul avea și probleme de sănătate, cardiace, fiind internat până acum câteva zile într-o clinică din Iași.
Cel puțin 100 de kilometri la oră
Anchetatorii de la Poliția orașului Dolhasca au deschis un dosar penal pentru a stabili împrejurările exacte ale decesului.
„Efectuăm cercetări și avem în atenție ca ipoteză probabilă o sinucidere. Victima avea probleme familiale și este posibil să fi recurs la un asemenea gest”, a declarat comisarul-șef Florin Gavril, șeful Poliției orașului Dolhasca.
Cât despre viteza cu care circula șoferul decedat, anchetatorii au apreciat că acesta avea cel puțin 100 de kilometri la oră. Viteza exactă de rulare ar putea fi apreciată mai exact în urma unei expertize de specialitate.
Bărbatul în vârstă de 51 de ani avea mai mulți copii din căsnicii anterioare. La fața locului a ajuns și una dintre fiicele sale. În stare de șoc, aceasta a confirmat și ea că în ultima perioadă tatăl său avea o stare psihică precară.