S-a dus la mănăstire pentru că părinții consumau alcool și o jigneau. Mama a dat-o dispărută

Mama a anunțat dispariția prin serviciul 112
Mama a anunțat dispariția prin serviciul 112

O întreagă armată de polițiști a fost pusă pe drumuri de o femeie din comuna Satu Mare, care în după-amiaza zilei de vineri a sunat la serviciul unic de urgențe 112 pentru a reclama dispariția de acasă a fiicei în vârstă de 23 de ani. În momentul în care au ajuns la locuința din Satu Mare de unde a sunat femeia, polițiștii au constatat că aceasta se afla sub influența băuturilor alcoolice. Totuși, mama a oferit o serie de informații și a precizat că fiica plecase de acasă în seara zilei de joi, dar și faptul că ar avea probleme psihice, prezentând în acest sens un document de externare din spital din data de 12 februarie. Pentru că era vorba de o persoană bolnavă psihic, aflată sub tratament medicamentos, polițiștii au considerat că este o situație alarmantă. Tânăra a fost identificată destul de rapid la Mănăstirea ”Nașterea Maicii Domnului” din comuna Marginea. Femeia a spus că a plecat la mănăstire pentru că nu mai suporta ca părinții care consumă băuturi alcoolice să o jignească și că refuză să se întoarcă acasă. În final, și mama a acceptat ca fiica să rămână la mănăstire, astfel încât totul s-a terminat cu bine.

Recomandări

Bătrână din Suceava, înșelată cu o sumă foarte mare de un „medic” care a convins-o că fiica ei are nevoie urgent de o operație

„Școala a început fără tine” – mesajul sfâșietor al colegilor și profesorilor de la Vatra Dornei pentru Matei Cozma

A dat foc casei, iar apoi și-a provocat răni cu cuțitul după ce și-a acuzat de infidelitate soția cu care este în divorț