Acum două zile, într-o bucățică de pagină, Gazeta sporturilor scria despre primele care îi așteaptă pe fotbaliștii de la ASA Târgu Mureș în eventualitatea câștigării campionatului. Nimic nou sub soare: este normal ca performanța să fie răsplătită. Așa se face oriunde în lume și în orice sport. Cu mici diferențe la sumele ce urmează să fie acordate, adică la unii e vorba despre milioane, adesea chiar multe, de cap de om, iar la alții, în funcție de bunăstarea patronatului/investitorului, ceva sute sau zeci de mii. Se mai face diferența și din valoarea monedei în care se plătesc primele, fiindcă una e să vorbești de lei, alta de euro ori chiar de lire sterline. La noi, deși ar fi logic să aflăm cu câți lei se premiază valoarea și performanța, toate socotelile se fac în euro, ceea ce demonstrează că fotbalul a luat-o cu mult înaintea restului societății și a lui Mugur Isărescu care vorbește de trecerea la moneda europeană cândva între 2019 și 2022. Hai, că am tras destul de timp, așa că să trec la subiect: fotbaliștii și antrenorii de la ASA Târgu Mureș vor primi, desigur, prima cuvenită pentru câștigarea titlului. Suma este nu mică, ci chiar derizorie, adică fix 300.000 de euro. Nu, nu de om, ci per total. Păi, dacă în lot or fi vreo 25 de fotbaliști și antrenori, la împărțeală ies cam câte 12.000 de euro. Cât să faci o vacanță veselă, ’colea, prin Baleare. Și scurtă, că dau peste ei tururile preliminare de Champions’ League, 3 la număr în varianta optimistă, după mine doar unul! Chestia tare, dar tare de tot este aia că pe lângă banii ăștia, băieții vor mai primi încă o primă. Cum pentru ce? Pentru evitarea retrogradării! Că ăsta era, cică, obiectivul inițial, prevăzut în contractul fiecăruia pentru ediția asta a campionatului. Spuneți, vă rog, dacă ați mai pomenit așa ceva și dacă credeți că se mai poate pe undeva în lume să fugi de retrogradare până ajungi campion. Nu-ți vine astfel să spui „Run, Forrest, run!”?