Fundația Te Aud România, în parteneriat cu Federația Română de Rugby, a lansat proiectul „EduSport for All 2.0”, finanțat prin programul Erasmus+, care a oferit tehnicienilor sportivi români șansa de a învăța direct de la unele dintre cele mai puternice cluburi din lume. Programul a fost gândit ca un pas esențial pentru viitorul rugbyului autohton și pentru formarea unei noi generații de antrenori conectați la standardele europene.
Între 29 august și 14 septembrie 2025, tehnicienii din cadrul a 10 cluburi sportive din România au ajuns la Toulouse, capitala rugbyului francez, pentru două săptămâni de imersiune completă: sesiuni de antrenament, ateliere tactice și meciuri din campionatele de top ale Franței. Totul, sub coordonarea lui David Gérard, antrenorul naționalei României, care a însoțit delegația și a facilitat schimbul de know-how cu partenerii francezi.
Antrenorii români au participat la sesiuni de imersiune în cluburi de elită precum Stade Toulousain, Colomiers Rugby, Blagnac Rugby și FCTT Toulouse, au observat metode de pregătire și selecție a jucătorilor, au asistat la meciuri din campionatele Top 14 și Pro D2 și au colaborat direct cu staff-urile tehnice franceze.
Când au pășit pe străzile din Toulouse, „Orașul Roz”, antrenorii români știau că îi așteaptă două săptămâni intense. Primele zile au fost dedicate acomodării cu Toulouse: au descoperit Place du Capitole, cu vibrația sa de centru al orașului, Bazilica Saint-Sernin și malurile Garonnei, unde se simte respirația sudului francez. Pauza culturală a fost doar începutul unei imersiuni sportive fără precedent.
De pe 1 septembrie, porțile s-au deschis către Stade Toulousain, cel mai titrat club al Europei, cu 22 de titluri de campion al Franței și 5 cupe europene. Aici, antrenorii români au urmărit metodologia unui centru de formare considerat etalon la nivel mondial. Au intrat în culisele antrenamentelor pentru toate categoriile de vârstă, au asistat la sesiuni de analiză video și au participat la ateliere tehnice alături de staff-ul francez. „Jocul în stil toulousean”, bazat pe creativitate, continuitate și inteligență colectivă, a prins contur în fața lor.
Serile au devenit ocazii de dialog direct: cine la bistro locale, discuții cu foști internaționali francezi precum Michel Marfaing și Xavier Garbajosa, sau schimburi metodologice cu responsabili de formare ai academiilor. În 4 septembrie, pe stadionul Michel-Bendichou, au trăit pentru prima dată intensitatea unui meci de Pro D2, Colomiers – Biarritz, analizând tactic fiecare fază.
Ziua de 6 septembrie a adus o altă experiență memorabilă: meciul Castres – Pau, în atmosfera unui oraș mic pentru care rugbyul e identitate. Diferențele de stil și impactul comunitar au completat tabloul început la Toulouse. A doua zi, o pauză binevenită le-a permis să reflecteze asupra informațiilor acumulate și să descopere regiunea Occitaniei.

A doua săptămână a început la Colomiers Rugby, club fondat în 1915 și recunoscut pentru modelul său pragmatic de formare. Aici, accentul a fost pus pe includerea socială prin rugbyul feminin, metodele de recrutare locală și integrarea tinerilor în structuri educaționale. Au urmat vizitele la Blagnac Rugby, un club formator de excelență, și la FCTT Toulouse, exemplu de structură amator cu implicare voluntară, unde rugbyul educativ prinde rădăcini în peste 20 de școli.
Punctul culminant a fost pe 13 septembrie, când românii au asistat la un meci de Top 14: Stade Toulousain – USAP Perpignan, pe stadionul Ernest-Wallon. Accesul în culise, discuțiile cu conducerea clubului și energia tribunelor au transformat experiența într-o adevărată revelație.
Ultima zi a mobilității a fost dedicată sintezei. Într-o masă rotundă, antrenorii au discutat despre aplicabilitatea metodologiilor franceze în România, au primit documentație tehnică și au schițat un plan de acțiune.
Concluzia a fost clară: această experiență nu rămâne doar în bagajele personale, ci va fi multiplicată în comunitățile lor prin ateliere și programe dedicate.
O experiență care schimbă perspectiva
Întregul program al delegației românești din Franța, desfășurat în cadrul proiectului ”EduSport for All 2.0”, a fost conceput și coordonat de David Gérard, antrenorul echipei naționale de rugby a României și fost jucător emblematic al rugbyului francez. Cu o vastă experiență acumulată la cluburi de prestigiu, Gérard a structurat programul de mobilitate astfel încât fiecare moment, de la sesiunile de antrenament și schimburile de bune practici, până la întâlnirile cu staff-urile cluburilor gazdă, să contribuie la dezvoltarea profesională și personală a tehnicienilor români. Despre impactul acestui tip de experiență, el a declarat: „Călătoriile ne ajută să evoluăm. Întâlnirea cu oameni diferiți, care au o altă viziune asupra rugbyului, o altă filozofie și o altă educație, le oferă tuturor celor care trăiesc această ‘experiență’ șansa de a crește. Tehnicienii noștri au avut parte de momente extraordinare într-un cadru creat special pentru rugby. Întâlnirile au permis o înțelegere mai profundă a sportului nostru, iar de la sesiunile de antrenament până la evenimentele dedicate rugbyului, antrenorii noștri au evoluat. Să sperăm că astfel de proiecte vor continua să susțină dezvoltarea rugbyului românesc. Acum este momentul să le oferim antrenorilor din țară o direcție clară de progres, idei pentru practica lor și, mai presus de toate, speranță.”
Pentru Bogdan Gavriloiu (CS Brenndorf Bod, jud. Brașov), experiența a fost una de formare și inspirație: „Am descoperit oameni noi și cred că în România, dacă ne vom aduna o mână de oameni, vom putea schimba încet sistemul. Sărbătoarea jocului de rugby în Franța, ce se întâmplă înainte, în timpul și după meci, m-a impresionat cel mai mult.”
Răzvan Borcan (CSS Șoimii Sibiu / CSM Sibiu, jud. Sibiu) a remarcat importanța organizării: „Cel mai mult m-a impresionat organizarea dinaintea competițiilor și a meciurilor oficiale și tot ceea ce se întâmplă după meciuri. Am descoperit diversitatea metodelor de antrenament și munca în echipă cu colegii noștri.”
Pentru Mihaela Baciu (Școala Gimnazială Nr. 192 București / Rugby Academy București), mobilitatea a fost o lecție despre colaborare: „Aici ne-am întâlnit mai mulți antrenori de la echipe rivale și am învățat să ne cunoaștem și să ne schimbăm părerile unii despre ceilalți.”
Marius Bișoc (Școala Gimnazială Gârbești/Zimbrii Gârbești, jud. Iași) povestește că momentele simple pot fi cele mai valoroase: „Cel mai impresionant moment a fost când, după antrenamentul echipei PRO, fiecare jucător, indiferent de nume, i-a salutat pe toți cei prezenți. Aș descrie mobilitatea într-un singur cuvânt: filozofie.”
Pentru Mihai Coca (Clubul Sportiv Școlar Gura Humorului, jud. Suceava), experiența a fost o revelație: „Pentru colegii din alte țări, rugbyul este un stil de viață, nu doar un sport. Primul meu gând când am ajuns în Franța a fost să profit la maximum de oportunitatea aceasta și să mă întorc în România într-o variantă mai bună a mea, ca antrenor.”
Cosmin Hristea (Clubul Sportiv Școlar Bârlad/Liceul Pedagogic ”Ioan Popescu” Bârlad) a subliniat profesionalismul francez: „Am învățat că fiecare sesiune de antrenament este minuțios planificată și că o bună comunicare în staff este cheia pentru progres. Mi-am dorit să asimilez cât mai multe informații și să profit la maximum de această experiență.”
Pentru Simona Ilieș (Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu” Vaslui), rugbyul a devenit o limbă universală: „Pentru mine, spiritul de echipă înseamnă să învățăm unii de la alții și să împărtășim experiențe, indiferent de limba pe care o vorbim. Limba rugbyului este aceeași. Am fost foarte curioasă să descopăr cum se trăiește rugbyul în Franța și mentalitatea lor față de ceea ce știam eu.”
Nicoleta Zamfir (Școala Gimnazială Cristian/Rugby Club Cristian) a trăit mobilitatea ca pe o sursă de inspirație: „Spiritul de echipă înseamnă să apreciezi și să respecți stilul diferit al celorlalți. Am fost nerăbdătoare să văd sistemul și stilul de antrenament al echipelor franceze.”
Pentru Andrei Vărvaroi (Clubul Sportiv Școlar Gura Humorului), experiența a fost una intensă: „Cred că experiența a fost pur și simplu uimitoare, despre asta e vorba. Spiritul de echipă înseamnă susținerea necondiționată a colegilor, în momentele bune și în cele grele.”
Impact național și comunitar
Proiectul, implementat în perioada 01.02.2025-31.01.2026, urmărește formarea participanților direcți și transferul de cunoștințe în comunitățile lor, prin organizarea a 5 ateliere de lucru la nivel național. Astfel, peste 100 de profesori și antrenori vor beneficia indirect de know-how-ul dobândit în Franța.
„Federația Română de Rugby susține această inițiativă pentru că știm cât de important este să formăm o nouă generație de antrenori conectați la standardele europene. Ne bucurăm că David Gérard este parte din acest demers, ceea ce adaugă consistență și relevanță schimbului de experiență,” completează Oana Vasiliu, coordonator programe din partea Fundației Te Aud România.
”EduSport for All 2.0” este implementat cu sprijinul Comisiei Europene prin programul Erasmus+ și contribuie la consolidarea rugbyului românesc ca instrument educativ, comunitar și de incluziune socială.
Fundația Te Aud România