„Prea adeseori rugăciunea nu are atâta importanță în viețile noastre încât orice altceva să dispară pentru a-i face loc.
Rugăciunea e adăugată multor altor lucruri; dorim ca Dumnezeu să fie prezent, nu fiindcă nu există viață fără El, nu fiindcă este valoarea supremă, ci fiindcă ar fi așa de bine ca, pe lângă toate binefacerile lui Dumnezeu, să beneficiem, de asemenea, și de prezența Sa.
El este ceva adăugat nevoilor noastre și când Îl căutăm în acest fel, nu-L vom întâlni…. Toți știm cum e să iubești pe cineva cu toată inima; cunoaștem plăcerea nu doar a întâlnirii, ci și a gândirii la cel iubit, mângâierea pe care acest gând ne-o oferă.
În acest fel trebuie să încercăm să-L iubim pe Dumnezeu, iar de fiecare dată când e pomenit numele Său, ar trebui să ni se umple inima și sufletul de o căldură infinită.”
(Mitropolitul Antonie de Suroj)
