Rugăciunea, urcușul minții spre Dumnezeu

În fiecare zi vorbim cu Dumnezeu prin intermediul rugăciunii. A ne ruga este modul nostru natural de a intra în comuniune cu Persoanele Preasfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Ea este darul nostru primit de la Dumnezeu pentru a putea intra în comuniune cu El.
Pentru creștinul ortodox, rugăciunea este hrana duhovnicească pe care o primește în fiecare zi sufletul său. El știe că rugăciunea este pentru suflet ceea ce este respirația pentru trup. Rugăciunea este respirația noastră spirituală care reglează ritmul vieții duhovnicești. Prin rugăciune ne întâlnim și creștem duhovnicește, ceea ce ne face să câștigăm pacea sufletească și să fim aproape de semenii noștri în care vedem chipul lui Dumnezeu.
Evagrie Monahul ne spune că „rugăciunea este vlăstarul blândeții și al lipsei de mânie; este rodul bucuriei și al mulțumirii, alungarea întristării și a descurajării. Rugăciunea este urcușul minții spre Dumnezeu”.
Rugăciunea făcută din toată inima și cu toată credința aduce în sufletul nostru lumina lui Hristos, care alungă întunericul adus de întristarea păcatului, luminându-ne calea vieții spre bucuria edenică a mântuirii. Prin rugăciune ne încredințăm viața purtării de grijă a lui Dumnezeu. Ne rugăm pentru tot ceea ce este de folos spre mântuirea sufletelor noastre, pentru sănătatea noastră și a semenilor noștri. Prin rugăciune cerem de la Dumnezeu ajutor în necazuri și în nevoi. Nu uităm să-I mulțumim pentru toate binefacerile primite. Rugăciunea este de laudă și mulțumire adusă lui Dumnezeu, dar mai ales de cerere, când aducem înaintea Preasfintei Treimi dorințele noastre creștinești, neuitând să ne rugăm și pentru semenii noștri. În acest sens, Sfântul Ambrozie al Milanului ne învață că, „dacă te vei ruga pentru toți, toți se vor ruga pentru tine, deci și tu te afli în toate rugăciunile”, iar Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina ne spune: „Rugăciunea este soarele ochilor nematerialnici ai sufletului. După cum soarele este lumină pentru trup, rugăciunea este lumină pentru suflet”.
Din experiența părinților duhovnicești învățăm că rugăciunea trebuie să pornească din inimă smerită, să fie stăruitoare, însoțită de fapte bune și să izvorască dintr-o credință puternică în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Căruia ne rugăm: „Cel ce, în toată vremea și în tot ceasul, în cer și pe pământ, ești închinat și slăvit, Hristoase Dumnezeule, îndelung-răbdătorule, mult-milostive și mult-îndurate; Care pe cei drepți îi iubești și pe cei păcătoși îi miluiești; Care pe toți îi chemi la mântuire întru făgăduința bunătăților ce vor să fie; Însuți, Doamne, primește și rugăciunile noastre în ceasul acesta și îndreptează viața noastră spre poruncile Tale; Sufletele noastre le sfințește, trupurile curățește-le, cugetele îndreptează-le, gândurile curățește-le și ne izbăvește pe noi de tot necazul cel din rele și durere. Înconjoară-ne pe noi cu sfinții Tăi îngeri, ca prin mijlocirea lor fiind păziți și povățuiți, să ajungem la unirea credinței și la cunoștința slavei Tale celei neapropiate, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.”
(Pr. Ciprian Florin Apetrei, Ziarul Lumina)