Rugăciunea în Biserică

Creștinii ortodocși au primit de la Sfinții Părinți și urmează obiceiurile de mai jos, în întreaga lume:
1. Intrând în biserică, creștinul își face semnul Crucii de trei ori, însoțind fiecare închinare cu o metanie și zice:
„Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluiește-mă”
„Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului”
„Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă”
2. Apoi, după ce s-a închinat către cei de-a dreapta și de-a stânga sa, se așează la locul său și ascultă la psalmii și rugăciunile citite în biserică. Creștinul nu spune rugăciuni după alegerea sa, nici nu le citește din cărțile de rugăciuni, decât dacă vrea să fie judecat de sfântul Apostol Pavel pentru că a părăsit adunarea Bisericii (cf. Evr. 10:25).
3. Închinăciunile și metaniile nu trebuiesc săvârșite potrivit dorinței creștinului, ci potrivit rânduielilor sfinților apostoli și părinți, și anume: la Trisagion („Sfinte Dumnezeule…”), „Veniți să ne închinăm”, și la întreitul „Aliluia”, creștinul își face semnul Crucii de trei ori și trei metanii. Aceasta se săvârșește și atunci când se citește „Învrednicește-ne, Doamne”, iarăși la începutul Doxologiei Mari („Slavă intru cei de sus lui Dumnezeu…”) și după ce preotul spune „Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră.” La fiecare strigare a preotului și atunci când se cântă „Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii…”, se cade să își facă semnul Crucii și o metanie. În zile obișnuite, metanii mari (închinăciuni) se săvârșesc în timpul Liturghiei:
a) când începe „Cu vrednicie și cu dreptate este…”
b) când se sfârșește „Pe Tine te lăudăm…”
c) la sfârșitul axionului Sfintei Fecioare, „Cuvine-se cu adevărat să te fericim…” sau al înlocuitorului său;
d) la începutul Rugăciunii Domnești;
e) când Sfintele Daruri sunt înfățișate pentru Împărtășanie;
f) la cuvintele „Și acum și pururea și în vecii vecilor…”
La utrenia de priveghere, se face o închinăciune la „Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii, întru cântări…”.
4. Duminicile, de la Sfintele Paști până la Ziua Treimii, de la Nașterea Domnului și până la Botez, și la praznicele Schimbării la Față și al Înălțării Sfintei Cruci (la care se fac doar trei metanii mari, către Cruce), Sfinții Apostoli opresc cu strășnicie îngenuncherea și metaniile mari, lucru despre care Sf. Vasile cel Mare a scris fericitului Amfilohie. Întâiul și cel de-al Șaselea Sobor Ecumenic au hotărât, de asemenea, aceasta, întrucât Duminicile și celelalte praznice ale Domnului slujesc ca aducere-aminte a înfierii noastre de către Domnul, potrivit Apostolului: „Astfel dar, nu mai ești rob, ci fiu” (Gal. 4:7): căci închinăciunile potrivite robilor nu sunt potrivite fiilor.
5. Creștinii ortodocși nu îngenunchează după voia lor, ci mai degrabă la cuvintele preotului (sau diaconului), „Iară și iară cu pace…”; obiceiurile îngenuncherii după voie și al lovirii pieptului cu mâna vin de la ereticii apuseni și nu sunt îngăduite în Biserica Ortodoxă. Creștinii ortodocși, potrivit rânduielii Bisericii, fac închinăciuni la vremea potrivită, plecându-se cu fruntea până la pământ și sculându-se de îndată.
6. În biserică, de fiecare dată când credincioșii sunt blagosloviți cu Crucea sau cu Evanghelia, cu o icoana sau cu potirul, își fac semnul Crucii și își pleacă capetele. Când sunt blagosloviți cu lumânări, cu mâna sau sunt tămâiați cu cădelnița, creștinii ortodocși nu se cuvine să facă semnul Crucii, ci doar să își plece capetele.
Totuși, în vremea săptămânii Sfintelor Paști, atunci când preotul cădelnițează având Crucea, toți ne facem semnul Crucii și răspundem „Adevărat a înviat!” . Astfel se cuvine să deosebim între închinăciunile datorate lucrurilor sfinte și cele datorate persoanelor, chiar de sunt din rândul preoților.
7. Când primește blagoslovenie de la un preot sau de la un episcop, creștinul sărută mâna dreaptă a celui ce dă blagoslovenia și nu își face semnul Crucii. Nu este potrivit să se sărute mâna stângă a clericilor, căci acesta este un obicei al iudeilor, ci mâna dreaptă, de la care am primit blagoslovenia.
8. Potrivit învățăturilor Sfinților Părinți, semnul Crucii se face după cum urmează: degetul mare și primele doua degete ale mâinii drepte sunt unite la vârfuri, iar celelalte degete strânse în palmă. Apoi ne atingem fruntea, pieptul, umărul drept și cel stâng și ne plecam ușor. De cei ce se însemnează cu toate cele cinci degete, sau de cei ce se apleacă înainte să săvârșească Crucea, sau doar își vântură mâna prin aer sau în fața pieptului, Sf. Ioan Gură de Aur grăiește: „Diavolii se bucură de aceste gesturi nebunești”. Pe de altă parte, semnul Crucii, făcut cum se cuvine, cu credință și evlavie, îi îngrozește pe diavoli, micșorează suferințele pricinuite de păcate și pogoară harul dumnezeiesc.
(În acest articol, termenii poiasni / ziemnoi poklon au fost tălmăciți ca metanie/închinăciune. Metania se face plecându-ne din mijloc până ce degetele mâinii drepte întinse ating pământul; închinăciunea, îngenunchind și atingând fruntea de pământ. (N.T.)