PENTRU AJUTOR LA EXAMENE

RUGĂCIUNE CATRE SFÂNTUL ANTONIE

Prea Sfinte Antonie, tu ai căutat cu mare sârguință adevărul și ai știut să unești credința cu știința dobândind înțelepciunea prin muncă și rugăciune. Îndemnat de exemplul tău, vreau și eu să progresez în viața creștină și în știință. Mă adresez ție mai ales cu ocazia examenului pe care trebuie să-l dau, m-am pregătit conștiincios, nu lăsa ca neștiința să lipsească munca mea de roadele cuvinte, luminează-mi mintea, întărește-mi memoria și dă-mi priceperea necesară să răspund corect și cuviincios spre edificarea examenelor mele. Acesta va fi un pas Înainte pe drumul vieții mele și o răsplată binemeritată pentru truda și grija părinților mei.
Prea Sfinte Antonie, ajută-mă ca să adâncesc cunoștințele mele, ca ele să nu se oprească la suprafață ci să ajungă la izvorul înțelepciunii și al științei care este Dumnezeu.
Așa Doamne ascultă rugăciunea noastră ce o adresăm Ție și miluiește-ne pe noi păcătoșii robii tăi și îndrumă-ne spre bine.
Fii binecuvântat în vecii vecilor, Amin.

Recomandări

Duminica Ortodoxiei la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, locaș al cinstitelor moaște ale Sfântului Ioan cel Nou

Mesaj la evenimentul de lansare a proiectului Centrul de Activități cu Tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” (Suceava, 11 februarie 2026)

Investiție în viitorul copiilor – Proiectul „Centrul de activități cu tineretul Sfântul Ilie Tesviteanul”, prezentat la Suceava