De Sfânta Parascheva, moaștele Sfântului Ierarh Nifon, la Iași 9 oct. De Sfânta Parascheva, moaștele Sfântului Ierarh Nifon, la Iași Ca în fiecare an, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este un prilej de apropiere și de mărturisire comună pentru credincioșii din țară și din străinătate, care vin la Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei… 9 oct. De Sfânta Parascheva, moaștele Sfântului Ierarh Nifon, la Iași
Programul manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva 9 oct. Programul manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva SÂMBĂTĂ, 11 octombrie – 07:00-09:00 – Miezonoptica și Utrenia; – 09:00-10:30 – Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, apoi scoaterea în procesiune prin poarta „Sf. Parascheva” a… 9 oct. Programul manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva
Sfânta Parascheva de la Iași 9 oct. Sfânta Parascheva de la Iași Sfânta Parascheva este cea mai populară dintre toți sfinții ale căror moaște se află pe teritoriul României. Sute de biserici de parohie din România sunt închinate ei pentru a le ocroti, iar în nordul Greciei, în Bulgaria și Serbia credincioșii… 9 oct. Sfânta Parascheva de la Iași
4.000 de lei pentru o fetiță care are nevoie de implant de cristalin artificial 9 oct. 4.000 de lei pentru o fetiță care are nevoie de implant de cristalin artificial O fetiță în vârstă de 5 ani, Adriana Solomon, din comuna Ciprian Porumbescu, are nevoie de 4.000 de lei pentru operație de implant de cristalin artificial pentru ambii ochi. Ea… 9 oct. 4.000 de lei pentru o fetiță care are nevoie de implant de cristalin artificial
Sfânta Taină a Euharistiei 8 oct. Sfânta Taină a Euharistiei Patru arme necesare pentru a dobândi biruința contra vrăjmașilor. Acestea sunt: – să nu te încrezi în tine – să nădăjduiești în Domnul – să lupți totdeauna – să te rogi O altă armă ar fi: Prea Sfânta Taină a… 8 oct. Sfânta Taină a Euharistiei
Necesitatea credinței și însușirile ei 8 oct. Necesitatea credinței și însușirile ei Credința ne este absolut necesară pentru mântuire. Fără credință nu este cu putință a plăcea lui Dumnezeu (Evr. XI, 6). Evanghelistul Ioan spune: „Cel ce crede în El nu piere, ci are viață veșnică” (Ioon… 8 oct. Necesitatea credinței și însușirile ei
Părintele spiritual, arta conducerii sufletelor Învățătorul să lucreze în învățăcei știința virtuții. Foto: CORBIS 8 oct. Părintele spiritual, arta conducerii sufletelor 8 oct. Părintele spiritual, arta conducerii sufletelor
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, la o relansare în spațiul virtual al Internetului 8 oct. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, la o relansare în spațiul virtual al Internetului Mântuitorul Hristos ne îndeamnă pe fiecare dintre noi să luminăm cu faptele noastre credința cea adevărată dăruită nouă de la Sfântul Botez și s-o ducem mai departe în lume. O… 8 oct. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, la o relansare în spațiul virtual al Internetului
O fetiță are nevoie de implant de cristalin artificial Anunț umanitar: O fetiță are nevoie de implant de cristalin artificial 8 oct. O fetiță are nevoie de implant de cristalin artificial 8 oct. O fetiță are nevoie de implant de cristalin artificial
Libertatea pe care ți-o dă muzica. Libertatea propovăduită de Hristos (II) Opinii: Libertatea pe care ți-o dă muzica. Libertatea propovăduită de Hristos (II) 7 oct. Libertatea pe care ți-o dă muzica. Libertatea propovăduită de Hristos (II) 7 oct. Libertatea pe care ți-o dă muzica. Libertatea propovăduită de Hristos (II)
15 ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Dumitru Stăniloae 7 oct. 15 ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Dumitru Stăniloae Bio-bibliografie: 1903: S-a născut la 16 noiembrie 1903 la Vlădeni, județul Brașov, Dumitru, ultimul din cei cinci copii ai lui Irimie și Reveca, mama sa fiind nepoată de preot. 1917:… 7 oct. 15 ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Dumitru Stăniloae
Libertatea pe care ți-o dă muzică. Libertatea propovăduită de Hristos (I) Opinii: Libertatea pe care ți-o dă muzică. Libertatea propovăduită de Hristos (I) 6 oct. Libertatea pe care ți-o dă muzică. Libertatea propovăduită de Hristos (I) 6 oct. Libertatea pe care ți-o dă muzică. Libertatea propovăduită de Hristos (I)
Nu-ți îmbrăca sufletul în zdrențe! „Dacă îți pierzi sufletul, un alt suflet nu vei putea dobândi”. Foto: Sanja Gjenero 6 oct. Nu-ți îmbrăca sufletul în zdrențe! 6 oct. Nu-ți îmbrăca sufletul în zdrențe!
Rugăciunea de duminică Rugăciunea de duminică 4 oct. Rugăciunea de duminică 4 oct. Rugăciunea de duminică
Despre iubirea vrăjmașilor În numele credinței 4 oct. Despre iubirea vrăjmașilor 4 oct. Despre iubirea vrăjmașilor
Nevoințele mântuirii 4 oct. Nevoințele mântuirii Dumnezeu ne îndeamnă permanent să acceptăm de bună voie nevoința de a intra prin poarta cea strâmtă ce duce la viața plină de bucuria de a trăi, să gustăm și să vedem – cât de bun este Domnul. „În ce… 4 oct. Nevoințele mântuirii
Scopul vieții pământești Cei ce dobândesc bucuria vieții în Hristos realizează detașarea de această lume. Foto: Mario TREJO 3 oct. Scopul vieții pământești 3 oct. Scopul vieții pământești
Dicționar creștin ortodox 3 oct. Dicționar creștin ortodox TAINA [gr. mysterion, lat. mysterium sacramentum = taina, simbol sacru]: Noțiunea de Taină are în teologie o dublă semnificație, având în ambele cazuri proveniența spirituală, divină: una este aceea care se acoperă cu termenul de “mister”, de lucru ascuns și… 3 oct. Dicționar creștin ortodox
Bunătatea din om „Când în inimă nu va fi răutate, mâinile rele nu vor face”. Foto: CORBIS 2 oct. Bunătatea din om 2 oct. Bunătatea din om
Pilde creștine 2 oct. Pilde creștine Prețul lucrurilor Un om avea un băiat tare leneș. Atât de leneș, că nu făcea nimic toată ziua, dar știa să ceară bani de la părinți ca să-și cumpere dulciuri și jucării. Dar, într-o zi, tatăl său a hotărât să-l… 2 oct. Pilde creștine
Patimile – explicații creștine Păcatul are două ajutoare prin care războiește cumplit virtutea 2 oct. Patimile – explicații creștine 2 oct. Patimile – explicații creștine
Nu fi supărăcios, învață să ierți! 2 oct. Nu fi supărăcios, învață să ierți! A fi supărăcios înseamnă a arăta o calitate destul de neplăcută a caracterului tău. De obicei supărarea vine din iubire de sine și mândrie, stări în care te simți demn de mai multă laudă, atenție,… 2 oct. Nu fi supărăcios, învață să ierți!
Sinaxar – Acoperământul Fecioarei Maria Sinaxar - Acoperământul Fecioarei Maria 1 oct. Sinaxar – Acoperământul Fecioarei Maria 1 oct. Sinaxar – Acoperământul Fecioarei Maria
Pilde creștine Învățătura care pătrunde în suflet prin dragoste rămâne acolo pentru totdeauna. Foto: CORBIS 1 oct. Pilde creștine 1 oct. Pilde creștine
Palatul Patriarhiei, descoperit în istorie și imagini Nicolae Noica, autorul volumului „Palatul Patriarhiei - de la Camera Deputaților la Casa Bisericii” 1 oct. Palatul Patriarhiei, descoperit în istorie și imagini 1 oct. Palatul Patriarhiei, descoperit în istorie și imagini
Sfântul Mucenic Grigorie, Iluminatorul Armeniei celei mari Sinaxar: Sfântul Mucenic Grigorie, Iluminatorul Armeniei celei mari 30 sept. Sfântul Mucenic Grigorie, Iluminatorul Armeniei celei mari 30 sept. Sfântul Mucenic Grigorie, Iluminatorul Armeniei celei mari
Biserica Ortodoxă Română aniversează un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel Cronica religioasă: Biserica Ortodoxă Română aniversează un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel 30 sept. Biserica Ortodoxă Română aniversează un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel 30 sept. Biserica Ortodoxă Română aniversează un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel
Despre icoane Părintele Cleopa: „Crucea este un semn însoțit de putere” 30 sept. Despre icoane 30 sept. Despre icoane
Mănăstirea Voroneț, scurt istoric Mănăstirea Voroneț, scurt istoric 29 sept. Mănăstirea Voroneț, scurt istoric 29 sept. Mănăstirea Voroneț, scurt istoric
Stareța Mănăstirii Voroneț, maica Irina, a împlinit ieri 76 de ani La ceas aniversar: Stareța Mănăstirii Voroneț, maica Irina, a împlinit ieri 76 de ani 29 sept. Stareța Mănăstirii Voroneț, maica Irina, a împlinit ieri 76 de ani 29 sept. Stareța Mănăstirii Voroneț, maica Irina, a împlinit ieri 76 de ani
Mitropolitul Antim Ivireanul Mitropolitul Antim Ivireanul a înscris pagini strălucite în istoria Bisericii române 27 sept. Mitropolitul Antim Ivireanul 27 sept. Mitropolitul Antim Ivireanul
Despre roadele ascultării de Dumnezeu Foto. reîntregirea.ro 27 sept. Despre roadele ascultării de Dumnezeu 27 sept. Despre roadele ascultării de Dumnezeu
Două familii construiesc o capelă în satul Botești 27 sept. Două familii construiesc o capelă în satul Botești Suceveanul Ioan Cîrcu, cu sprijinul Mariei Saviuc (soacra lui), a început, în urmă cu câțiva ani, construcția unei capele în satul Botești, comuna Horodniceni. Deși au cheltuit mulți bani, construcția capelei „Sf. Cruce” mai are… 27 sept. Două familii construiesc o capelă în satul Botești
Rugăciunea de vineri Rugăciunea de vineri 26 sept. Rugăciunea de vineri 26 sept. Rugăciunea de vineri
Trăirea religioasă la copii Copilul este în mod natural religios. Foto: Cris Watk 26 sept. Trăirea religioasă la copii 26 sept. Trăirea religioasă la copii
Două familii construiesc o capelă în satul Botești Au nevoie de ajutor: Două familii construiesc o capelă în satul Botești 26 sept. Două familii construiesc o capelă în satul Botești 26 sept. Două familii construiesc o capelă în satul Botești
Pomenirea Preacuvioasei Eufrosina, fiica lui Pafnutie Egipteanul 25 sept. Pomenirea Preacuvioasei Eufrosina, fiica lui Pafnutie Egipteanul Sfânta Eufrosina a trăit pe timpul Împăratului Teodosie cel Mic. Părăsind ea lucrurile veselitoare ale lumii și deșertăciunea și slava vieții acesteia, și fugind pe ascuns din casa părintească, s-a… 25 sept. Pomenirea Preacuvioasei Eufrosina, fiica lui Pafnutie Egipteanul
Miezonoptica – slujire alături de îngeri 25 sept. Miezonoptica – slujire alături de îngeri „Iată, Mirele vine în miezul nopții și fericită e sluga pe care o va afla priveghind; dar nevrednică este cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu… 25 sept. Miezonoptica – slujire alături de îngeri
Putem să-i iubim pe cei care ne-au greșit? Creștinul adevărat trebuie să fie capabil de a face milostenii. Foto: Matteo Canessa 25 sept. Putem să-i iubim pe cei care ne-au greșit? 25 sept. Putem să-i iubim pe cei care ne-au greșit?
Mănăstirea Sfânta Tecla – Maaloula Mănăstirea Sfânta Tecla se află în localitatea Maaloula din Siria 24 sept. Mănăstirea Sfânta Tecla – Maaloula 24 sept. Mănăstirea Sfânta Tecla – Maaloula
La alimentară la Pricop 24 sept. La alimentară la Pricop Am aflat vestea tristă că zilele acestea (20 septembrie) a trecut la cele veșnice domnul Pricop Gheorghe. Am rămas câteva minute pe gânduri. Pricop. L-am cunoscut. Face parte din copilăria mea. Numele lui a devenit numele unei alimentare și numele… 24 sept. La alimentară la Pricop
Primejdia mărturisirii Părintele Iustin POPOVICI 23 sept. Primejdia mărturisirii 23 sept. Primejdia mărturisirii
Îngerul păzitor al Muzeului Tabloul a fost restaurat în spiritul figurilor divine din renascentismul italian 23 sept. Îngerul păzitor al Muzeului 23 sept. Îngerul păzitor al Muzeului
Mesajul PF Părinte Patriarh Daniel la Conferința Ecumenică pentru Spiritualitate Ortodoxă Patriarhul Daniel. Foto: Adrian CUBA 23 sept. Mesajul PF Părinte Patriarh Daniel la Conferința Ecumenică pentru Spiritualitate Ortodoxă 23 sept. Mesajul PF Părinte Patriarh Daniel la Conferința Ecumenică pentru Spiritualitate Ortodoxă
Dragostea este bucuria de a face altora bucurii “Cel bun vede bunătatea peste tot” 22 sept. Dragostea este bucuria de a face altora bucurii 22 sept. Dragostea este bucuria de a face altora bucurii
Ce este calendarul? 22 sept. Ce este calendarul? Calendarul este un sistem de măsurare a timpului, care indică durata și subdiviziunile lui. Termenul de calendar vine de la cuvântul latinesc kalendae (a chema, a convoca), prin care romanii indicau în general prima zi a fiecărei luni, când toți… 22 sept. Ce este calendarul?