Mai mult despre proști 14 iul. • Fotbal pe pâine Mai mult despre proști Spre norocelul ei, durerile de unghiuțe au ținut-o pe Simonica fix un setuleț. Adică doar atât timp cât a crezut că fata aia, neomologată ca jucătoare de tenis, o să facă pe ea de frică numai la gândul că vizavi… 14 iul. • Fotbal pe pâine Mai mult despre proști
Sfântul Nicodim Aghioritul, un luptător în războiul nevăzut Sfântul Nicodim Aghioritul, un luptător în războiul nevăzut 14 iul. • Religie Sfântul Nicodim Aghioritul, un luptător în războiul nevăzut 14 iul. • Religie Sfântul Nicodim Aghioritul, un luptător în războiul nevăzut
Fantome 14 iul. • Colțul condeierului Fantome Am văzut, grație internetului, cum mai arată Fidel Castro. O fantomă! Nu știu dacă o fi de bine sau o fi de rău, dar, iată, mărturisesc: l-am cunoscut pe Fidel… personal. În 1972 mă aflam în Antile, pentru a scrie… 14 iul. • Colțul condeierului Fantome
Liturghie arhierească și sfințire de noi clopote, la împlinirea a 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna Sfințirea clopotelor de la Putna de ÎPS Pimen 13 iul. • Religie Liturghie arhierească și sfințire de noi clopote, la împlinirea a 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna 13 iul. • Religie Liturghie arhierească și sfințire de noi clopote, la împlinirea a 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna
„Din cauza unor astfel de ispite, mulți au învățat să se roage cu adevărat pentru copiii lor!” 13 iul. • Religie „Din cauza unor astfel de ispite, mulți au învățat să se roage cu adevărat pentru copiii lor!” Odată, un fiu duhovnicesc al Starețului i s-a plâns că Ioan, unul dintre cei trei copii ai săi, deși până la vârsta de 15 ani… 13 iul. • Religie „Din cauza unor astfel de ispite, mulți au învățat să se roage cu adevărat pentru copiii lor!”
Cultură, coarne & copite 13 iul. • Colțul Alergătorului Cultură, coarne & copite La una dintre coridele care încă îi poartă pe culmi ale extazului pe spaniolii subdezvoltați sufletește, o femeie tânără a asistat din tribună nu la moartea taurului, actorul unei regii care-i înfige în ceafă țepușele alea colorate țigănește. Întorsătura tragică… 13 iul. • Colțul Alergătorului Cultură, coarne & copite
Învingătorul ia tot 13 iul. • Fotbal pe pâine Învingătorul ia tot Eram de parteaFranței în finala EURO, dar în momentul schimbării lui Ronaldo m-am sucit. Nu am făcut-o nici înduioșat de lacrimile lui Cristiano, deși am fost, nici revoltat de faultul lui Payet. Intrarea acestuia din urmă a stârnit mai multă… 13 iul. • Fotbal pe pâine Învingătorul ia tot
Pâine de casă cu 3 feluri de făină și 5 feluri de semințe Pâine de casă cu 3 feluri de făină și 5 feluri de semințe 12 iul. • Rețeta zilei Pâine de casă cu 3 feluri de făină și 5 feluri de semințe 12 iul. • Rețeta zilei Pâine de casă cu 3 feluri de făină și 5 feluri de semințe
Cinstirea Sfintei Icoane „Prodromița” Cinstirea Sfintei Icoane „Prodromița” 12 iul. • Religie Cinstirea Sfintei Icoane „Prodromița” 12 iul. • Religie Cinstirea Sfintei Icoane „Prodromița”
Umbrele vieții și luminile Revelației 12 iul. • Religie Umbrele vieții și luminile Revelației Oricine va căuta uimitoarele taine ale vieții va întâlni, cu siguranță, și numeroasele date alarmante despre starea lumii, situațiile dramatice ce afectează multe regiuni de pe glob, faptele regretabile și numeroasele nedreptăți cotidiene. Mai presus… 12 iul. • Religie Umbrele vieții și luminile Revelației
…Și se făcu dreptate! 12 iul. • Fotbal pe pâine …Și se făcu dreptate! În secunda imediat următoare loviturii primite, am știut că Ronaldo este scos din joc. Chestiile astea le simte foarte exact cine a jucat fotbal adevărat, cu crampoane și legitimație. Nu și arbitrul finalei, pentru care n-a fost nici măcar fault,… 12 iul. • Fotbal pe pâine …Și se făcu dreptate!
După șase ani 12 iul. • Colțul condeierului După șase ani La finalul Campionatului European și după victoria Portugaliei,îngăduiți-mi să republic fără a modifica un cuvânt articolul apărut acum șase ani tot în această rubrică. Iată-l: „A început mondialul. N-aveam ce căuta acolo. Ne place, nu ne place, ăsta-i adevărul adevărat.… 12 iul. • Colțul condeierului După șase ani
Trăim Viața fără să-i putem pătrunde până la capăt taina 11 iul. • Religie Trăim Viața fără să-i putem pătrunde până la capăt taina Cititorule, te îndemn să îți găsești o clipă de liniște. Îndepărtează-te, când poți, de zgomotul și graba obișnuită a zilei și aruncă o privire atentă asupra lumii înconjurătoare. Chiar dacă nu ai dobândit încă prețioasa… 11 iul. • Religie Trăim Viața fără să-i putem pătrunde până la capăt taina
Nu te întrista ‒ oriunde ar fi mormântul celui drag, e pe pământul lui Dumnezeu 11 iul. • Religie Nu te întrista ‒ oriunde ar fi mormântul celui drag, e pe pământul lui Dumnezeu Nu te întrista, mamă dragă, întristarea mare e păcătoasă. Al lui Dumnezeu este pământul și toate câte sunt într-însul. Oriunde ar fi mormântul fiului tău, e pe pământul lui Dumnezeu.… 11 iul. • Religie Nu te întrista ‒ oriunde ar fi mormântul celui drag, e pe pământul lui Dumnezeu
Sir Andrew Murray și aspirantul Raonic 11 iul. • Fotbal pe pâine Sir Andrew Murray și aspirantul Raonic Ingrata sarcină de a scrie înainte de finala EURO a fost compensată de o finală masculină scurtă, dar intensă, la Wimbledon. Andy Murray, aflat probabil în forma sa cea mai bună și cu jocul mai… 11 iul. • Fotbal pe pâine Sir Andrew Murray și aspirantul Raonic
O să ne cânte rușii de-o să ne usture fundul 11 iul. • Colțul Alergătorului O să ne cânte rușii de-o să ne usture fundul Snobismul românilor din “elita” națională începe să o cârmească hotărât spre aspectele clinice acum, când ne aflăm în plină tensiune româno-rusă, iar în urechi simțim o presiune adusă de rumorile de război care ne accelerează… 11 iul. • Colțul Alergătorului O să ne cânte rușii de-o să ne usture fundul
Adevăratele averi – comorile spirituale Adevăratele averi - comorile spirituale 11 iul. • Religie Adevăratele averi – comorile spirituale 11 iul. • Religie Adevăratele averi – comorile spirituale
Marile finale 9 iul. • Fotbal pe pâine Marile finale Astăzi și mâine avem nițică treabă în fața televizoarelor, cea mai importantă dintre ele fiind cea care se desfășoară ultima și care e posibil să se încheie în ziua următoare, dacă se va ajunge la prelungiri. Desigur, e vorba despre… 9 iul. • Fotbal pe pâine Marile finale
V-ați săturat? Beți apă! 9 iul. • Dispensarul SF V-ați săturat? Beți apă! Am obosit să vă tot scriu despre nedreptăți. Despre nemulțumirile pe care le avem toți. Despre speranțele pe care le cărăm cu noi mereu, chiar dacă nu recunoaștem. Nu mai pot cu astea. O să vă spun de acum că… 9 iul. • Dispensarul SF V-ați săturat? Beți apă!
George Bădărău: „Neomodernismul românesc” George Bădărău: „Neomodernismul românesc” 9 iul. • Pagina de carte George Bădărău: „Neomodernismul românesc” 9 iul. • Pagina de carte George Bădărău: „Neomodernismul românesc”
Antti Tuomainen: „Tămăduitorul” Antti Tuomainen: „Tămăduitorul” 9 iul. • Pagina de carte Antti Tuomainen: „Tămăduitorul” 9 iul. • Pagina de carte Antti Tuomainen: „Tămăduitorul”
Pătlăgica 9 iul. • Colțul condeierului Pătlăgica Nu comentez (deocamdată), ci doar semnalez: cotidianul egiptean Hurriyet Daily declară roșia aliment interzis islamiștilor. Iată citatul:”Este interzis a mânca tomate (roșii), pentru că ele sunt alimente creștine. Tomata (roșia) conține în interiorul ei crucea, iar Allah nu acceptă crucea… 9 iul. • Colțul condeierului Pătlăgica
Împlinirea spirituală versus bunăstarea materială Despre grijile vietii 9 iul. • Religie Împlinirea spirituală versus bunăstarea materială 9 iul. • Religie Împlinirea spirituală versus bunăstarea materială
8 iulie „Munca rapidă și eficace a mașinilor” 8 iul. • Presa veche 8 iulie 8 iul. • Presa veche 8 iulie
Victorii cu cap 8 iul. • Fotbal pe pâine Victorii cu cap De data asta freza lui Ronaldo a fost la înălțime, iar golul ăla a fost meritul său, căci niciun fundaș nu putea interveni la altitudinea aia. Spun asta pentru că aproape la fiecare fază în care cineva dă cu capul… 8 iul. • Fotbal pe pâine Victorii cu cap
Șmecherii pensionarilor 8 iul. • Colțul Alergătorului Șmecherii pensionarilor În general, pensionarii de la noi nu seamănă deloc cu omologii lor din străinătate. Dacă ăia se îmbracă de ți-e mai mare dragul – cu pantaloni, pantofi și pulovere care le vin turnat -, ai noștri aleg tot ce e… 8 iul. • Colțul Alergătorului Șmecherii pensionarilor
Toți se nasc fuzionați 8 iul. • Editorial Toți se nasc fuzionați Liberalii, curtați de reziduurile UNPR, se lasă greu. Au făcut trei ședințe, precedate de alte trei ședințe ale PSD cu același subiect și aceleași mofturi: fuzionează prin fuziune sau fuzionează absorbind unul câte unul parlamentari uneperiști? Ambele partide mari au… 8 iul. • Editorial Toți se nasc fuzionați
Bunăstare materială sau împlinire spirituală? Duminica a III-a după Rusalii 8 iul. • Religie Bunăstare materială sau împlinire spirituală? 8 iul. • Religie Bunăstare materială sau împlinire spirituală?
În biserică nu sunt oameni drepți ori păcătoși, ci oameni care vor mântuirea! 8 iul. • Religie În biserică nu sunt oameni drepți ori păcătoși, ci oameni care vor mântuirea! A sta de-a dreapta sau de-a stânga lui Dumnezeu stă în mâna noastră. Pentru că, dacă îndreptăm viața noastră, avem această putere să stăm de-a dreapta și de-a stânga lui… 8 iul. • Religie În biserică nu sunt oameni drepți ori păcătoși, ci oameni care vor mântuirea!
Asta-i limita 7 iul. • Fotbal pe pâine Asta-i limita Ca la fiecare turneu de tenis, de fapt ca în orice sport, încerc să urmăresc cât pot mai mult evoluțiile alor noștri, cu care țin necondiționat, de la începutul oricărui meci și până la ultima minge. De ceva vreme însă,… 7 iul. • Fotbal pe pâine Asta-i limita
Sfințirea Bisericii Mici cu hramul Sf. Mina și Maica Domnului „Umilenia”, pe 31 iulie, în localitatea Roșiori, comuna Forăști Mănăstirea Sf. Mina din Roșiori 7 iul. • Religie Sfințirea Bisericii Mici cu hramul Sf. Mina și Maica Domnului „Umilenia”, pe 31 iulie, în localitatea Roșiori, comuna Forăști 7 iul. • Religie Sfințirea Bisericii Mici cu hramul Sf. Mina și Maica Domnului „Umilenia”, pe 31 iulie, în localitatea Roșiori, comuna Forăști
„Nepotrivirea de caracter” ‒ Faptul că nu ne simțim identici nu înseamnă că e cazul să ne despărțim 7 iul. • Religie „Nepotrivirea de caracter” ‒ Faptul că nu ne simțim identici nu înseamnă că e cazul să ne despărțim Lipsa smereniei este cauza multor tulburări. Omul smerit știe să rabde, să cedeze, să-și păstreze nădejdea. Smerenia nu are nimic de-a face cu nefericirea, nu… 7 iul. • Religie „Nepotrivirea de caracter” ‒ Faptul că nu ne simțim identici nu înseamnă că e cazul să ne despărțim
„O turmă fără păstor’’ Evanghelie 7 iul. • Religie „O turmă fără păstor’’ 7 iul. • Religie „O turmă fără păstor’’
Nimic nu poate învinge puterea rugăciunii 7 iul. • Religie Nimic nu poate învinge puterea rugăciunii Să stăruim în rugăciuni fierbinți, să ne smerim înaintea Lui, și așa să atragem pe Domnul către noi. Puterea rugăciunii e mare și de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Puterea rugăciunii a stins puterea focului,… 7 iul. • Religie Nimic nu poate învinge puterea rugăciunii
Din nou despre Cătărău 7 iul. • Colțul condeierului Din nou despre Cătărău Extrem de încâlcită perioada petrecută de eroul nostru la Chișinău în fierbintele an 1917! Cătărău ajunge… colonel (din simplu răcan) și șef al Garnizoanei capitalei basarabene, după un discurs în Sfatul Țării unde a declarat că „totul aparține soldaților”. Într-un… 7 iul. • Colțul condeierului Din nou despre Cătărău
Oportunități de formare prin schimb de bune practici – Braga, Portugalia 18-22 aprilie 2016 Oportunități de formare prin schimb de bune practici - Braga, Portugalia 18-22 aprilie 2016 6 iul. • Colțul cititorului Oportunități de formare prin schimb de bune practici – Braga, Portugalia 18-22 aprilie 2016 6 iul. • Colțul cititorului Oportunități de formare prin schimb de bune practici – Braga, Portugalia 18-22 aprilie 2016
Brânză scăzută țărănește Brânză scăzută țărănește 6 iul. • Rețeta zilei Brânză scăzută țărănește 6 iul. • Rețeta zilei Brânză scăzută țărănește
Primele laboratoare de fizică, chimie și biologie înființate în Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni Primele laboratoare de fizică, chimie și biologie înființate în Liceul „Nicu Gane" din Fălticeni 6 iul. • Colțul cititorului Primele laboratoare de fizică, chimie și biologie înființate în Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni 6 iul. • Colțul cititorului Primele laboratoare de fizică, chimie și biologie înființate în Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni
Lorzilor din Suceava și Botșăni le vin înapoi copchiii studenți din Marea Britanie 6 iul. • Colțul Alergătorului Lorzilor din Suceava și Botșăni le vin înapoi copchiii studenți din Marea Britanie Din cauza taxelor de studii restrictive, foarte puține progenituri ale românilor de rând au ajuns până acum să studieze în Marea Britanie. Universitățile de acolo – unele atât de galonate,… 6 iul. • Colțul Alergătorului Lorzilor din Suceava și Botșăni le vin înapoi copchiii studenți din Marea Britanie
Democrația suntem noi, implică-te și tu! Democrația suntem noi, implică-te și tu! 6 iul. • Colțul cititorului Democrația suntem noi, implică-te și tu! 6 iul. • Colțul cititorului Democrația suntem noi, implică-te și tu!
Cuviosul Sisoe cel Mare Sf. Sisoe cel Mare 6 iul. • Religie Cuviosul Sisoe cel Mare 6 iul. • Religie Cuviosul Sisoe cel Mare
Iarba verde de hai acasă! 6 iul. • Fotbal pe pâine Iarba verde de hai acasă! Da, Simona a pierdut în sferturile de la Wimbledon. Dar a pierdut jucând bine. A pierdut pentru că adversara ei a jucat prea bine. Succesiv, am considerat mai multe puncte, câștigate de una sau de alta, ca fiind punctul turneului!… 6 iul. • Fotbal pe pâine Iarba verde de hai acasă!