Numărul cazurilor de rubeolă înregistrate în județ a ajuns la 200, iar boala se extinde de la elevii de liceu la cei de gimnaziu, a informat, ieri, directorul adjunct medical al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Cătălina Zorescu. Între timp și rujeola ia amploare, numărul bolnavilor crescând cu zece în decurs de numai patru zile, atât în rândul adulților cât și al copiilor, a anunțat responsabilul instituției.
Potrivit dr. Cătălina Zorescu, până în prezent, în județ au fost semnalate 200 de cazuri de rubeolă, în 26 de unități de învățământ, după cum urmează: Fălticeni – 136 de cazuri, Suceava – 40 de cazuri, Rădăuți – zece cazuri și Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei – câte șapte cazuri. Majoritatea îmbolnăvirilor au fost semnalate la elevii de liceu, însă în ultima săptămână medicii au constatat că printre pacienți se regăsesc tot mai mulți elevi de gimnaziu, de clasa a VII-a și a VIII-a.
Focar de rujeolă la Vama
În timp ce rubeola devine tot mai greu de controlat, o altă afecțiune, mult mai contagioasă decât prima, capătă pe zi ce trece tot mai mult teren. Rujeola este cealaltă boală care le dă bătăi de cap medicilor și specialiștilor DSP, care se confruntă acum cu posibilitatea izbucnirii unei epidemii. Datele prezentate ieri de dr. Cătălina Zorescu arată 26 de cazuri de rujeolă în județ, zece la persoane de sex feminin și 16 la persoane de sex masculin, repartiția cazurilor pe grupe de vârstă fiind următoarea: copii sub 1 an – șapte, copii între 1 și 3 ani – opt, copii între 5 și 9 ani – șase, un caz la grupa de vârstă 10 – 14 ani și câte două la grupele de vârstă 15 – 19 ani și 20 – 24 de ani. Din totalul de 26 de pacienți, 15 erau nevaccinați. Doi dintre bolnavi au fost internați în secțiile de boli infecțioase din județ.
De menționat că șase dintre pacienții cu rujeolă provin din Vama, unde a fost înregistrat un focar de boală, izbucnit inițial într-o comunitate de romi nomazi și extins ulterior în rândul localnicilor. „La Vama, primii bolnavi au fost trei copii romi, nevaccinați, care au fost sursă de infecție pentru trei dintre copiii localnicilor cu care s-au jucat, unul nevaccinat și doi vaccinați”, a precizat adjunctul medical al DSP.
Rubeola și rujeola, două boli aproape inexistente în 2011 și 2010
Rujeola s-a răspândit în județ din cauza procentului scăzut de vaccinare, cea mai sigură metodă prin care boala poate fi ținută la distanță. În ianuarie și februarie 2012, 50% dintre părinții copiilor eligibili pentru vaccinare au refuzat administrarea serului, mare parte de teama unor efecte secundare, în ciuda recomandărilor medicilor și a asigurărilor acestora cu privire la beneficiile imunizării. În comunitățile de romi, vaccinul este respins în masă, serul fiind refuzat inclusiv de romii care au poposit la Vama și ai căror copii au răspândit virusul în rândul minorilor din localitate.
În 2011, statisticile Direcției de Sănătate Publică indică patru cazuri de rubeolă. În 2010, evidențele arată 27 de cazuri. În 2011, în județ a fost semnalat un singur caz de rujeolă, în timp ce în 2010 nu a fost semnalată nici o îmbolnăvire.





