Ronaldo, un monument de tristețe

Unul dintrefotbaliștii care indiscutabil ne-au luminat existența prin realizările lor de excepție se numește Cristiano Ronaldo. Portughezul a pornit în aventura cuceririi întregii lumi fotbalistice cu mult timp în urmă, când cel care l-a descoperit și l-a promovat s-a nimerit să fie Ladislau Boloni, la acea vreme antrenor la Sporting Lisabona. Sigur că Loți are rolul său în poveste, însă cred că dacă în locul său s-ar fi aflat oricare alt antrenor, CR 7 ar fi avut același drum, fiindcă un asemenea talent uluitor ar fi explodat oricum. Cristiano Ronalodo a avut o primă aventură pe teren britanic, între 2003-2009, când deși el a dat tot ce putea da la acea vreme, contextul i-a fost defavorabil, jocul său nefiind tocmai pe înțelesul colegilor de la Manchester. Perioada sa de glorie absolută a coincis cu anii 2009-2018, în care a devenit un fel de emblemă a celei mai bune echipe din întreaga istorie a fotbalului, Real Madrid. A câștigat acolo tot ce se putea, toate trofeele lumii la nivel de echipe de club, rolul lui fiind mereu decisiv. A înscris goluri multe, unele de-a dreptul fabuloase, a depășit bariere ce păreau de neatins, atât în La Liga,cât și în Champions’ League. Plecarea sa, dintr-o ambiție prostească, în 2018,la Juventus, a însemnat practic renunțarea la marea performanță, chiar dacă și aici rolul lui a fost mereu decisiv. A crezut că reîntoarcerea la Man United îl va revigora, îl va reașeza pe caii mari de al’dat’. N-a fost să fie: la United totul scârțâie de ani buni, de când Sir Alex a devenit spectator… iar acum și Ronaldo! Duminică, în derby-ul nu doar local, cu City, antrenorul său l-a ținut pe bancătot meciul, încheiat cu 3-6! De fiecare dată când televiziunea ni-l arăta, CR 7 nu mai era monumentul arhicunoscut al fotbalului, ci monumentul tristeții. Dar deși mi se rupea inima, totuși nu m-am putut abține să constat că și-a făcut-o cu mâna lui: nu lași Realul din mână pentru Juventus sau United de pe gard!

Recomandări

Credința și inima curată ni-L fac transparent pe Dumnezeu, coordonatele duhovnicești trasate la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Zilele Culturii Fălticenene 2025 – Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale
Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Matei Trofin, pasionat de foto și cinematografie, spune prin lentila camerei poveștile din viața colegiului militar