TRANSFER FINALIZAT

Ronaldo a semnat cu AC Milan și l-a atacat pe Capello



Ronaldo a semnat cu AC Milan și l-a atacat pe Capello
Ronaldo a semnat cu AC Milan și l-a atacat pe Capello

Atacantul brazilian Ronaldo a mulțumit, imediat după anunțul semnării unui contract cu AC Milan, tuturor antrenorilor săi de la Real Madrid „în afară de unul”, evocându-l implicit pe Fabio Capello, informează AFP. „Tocmai am semnat un contract cu AC Milan. Aș dori să le mulțumesc suporterilor, oamenilor care m-au susținut, tuturor coechipierilor mei și tuturor antrenorilor pe care i-am avut, în afară de unul”, a declarat Ronaldo presei, înainte de a pleca de pe Santiago Bernabeu. Atacantul brazilian s-a referit în mod clar la antrenorul italian Fabio Capello, care l-a lăsat mai mult pe banca de rezerve în acest sezon. „Am fost foarte fericit timp de patru ani și jumătate, dar astăzi mă așteaptă alte provocări importante. Inima mea este împărțită, dar asta este viața”, a mai spus Ronaldo. „Timp de trei luni nu am discutat cu presa și aceasta a profitat de tăcerea mea. Mi s-au pus declarații false în gură, cum că aș fi spus că Fabio Capello este un «demon». S-au spus multe, dar nu am avut nicio problemă cu antrenorul. El nu mă voia, iar eu sunt un profesionist. Vreau să joc. Iubesc fotbalul și voiam să caut altă soluție. Astăzi am altă provocare de înfruntat, aceea de a triumfa la Milano. Regret că plec deoarece m-am simțit ca acasă timp de patru ani și jumătate”, a adăugat Ronaldo.



Recomandări

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și a marelui premiu de 100.000 euro ale competiției „Vocea României”

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”
Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”