Ministerul Administrației și Internelor pune în dezbatere publică proiectul referitor la Strategia privind imigrația pentru 2011 – 2014, care va avea ca scop creșterea nivelului de informare a populației în ceea ce privește imigrația și acceptarea mai facilă a străinilor.
„În ultimii ani, deși România și-a păstrat, în mare măsură, caracterul de stat de tranzit, aceasta a început să devină tot mai mult un stat de destinație. Creșterea nivelului de informare a populației în ceea ce privește fenomenul imigrației va conduce implicit la acceptarea mai facilă a străinilor de către societatea românească și, implicit, la respectarea legislației naționale în domeniu”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre pentru aprobarea Strategiei naționale privind imigrația pentru perioada 2011-2014.
Necesitatea acestuia a apărut în contextul în care vechea strategie a fost implementată pentru perioada 2007- 2010.
În contextul actual, aderarea României la UE și, implicit, dobândirea de către cetățenii români a dreptului la libera circulație și rezidență, a provocat o migrație a forței de muncă autohtone calificată sau necalificată către piețele altor state membre, fapt ce a condus la apariția unor deficite în unele domenii de activitate. Deschiderea mai mult ca oricând a pieței forței de muncă în 2008 pentru lucrători cu un nivel scăzut și mediu de calificare, precum și prelungirea crizei economice mondiale instaurate la începutul anului 2009, pot face să apară posibilitatea ca mulți dintre străinii admiși pe teritoriul României pentru angajare în muncă să piardă locurile de muncă și să încerce să părăsească teritoriul național către alte piețe de forță de muncă, se mai arată în nota de fundamentare
Implementarea strategiei este necesară și în contextul în care aplicarea în totalitate a dispozițiilor acquis-ului Schengen, de la data adoptării deciziei Consiliului în acest sens, va transforma România într-un stat mai atractiv pentru migrația legală, iar teritoriul României va fi folosit ca spațiu de tranzit pentru migrația ilegală către state din UE de către cetățenii proveniți din state din estul Europei și Orientul Mijlociu.
„În contextul unei Europe care îmbătrânește, România se confruntă cu acest fenomen, ca și majoritatea statelor membre ale UE, imigrația putând reprezenta o parte dintr-un pachet de măsuri care pot îmbunătăți această situație”, potrivit notei de fundamentare a proiectului privind strategia.
„Pentru o mai bună abordare a fenomenului în interesul societății românești, prin prezenta Strategie națională se urmărește stabilirea într-o manieră simplă și directă a obiectivelor avute în vedere la nivel național, urmând ca autoritățile române să își stabilească și să coordoneze acțiuni și măsuri concrete în domeniul imigrației”, potrivit documentului.
Implementarea Strategiei naționale va avea ca obiective promovarea imigrației legale în beneficiul tuturor părților: societatea românească, imigranți și statele lor de origine, întărirea controlului legalității șederii străinilor în România și aplicarea corespunzătoare a măsurilor de îndepărtare și a măsurilor restrictive, îmbunătățirea sistemului național de azil în scopul eficientizării și
asigurării conformității cu legile naționale și internaționale, participarea activă a României la acțiunile internaționale de identificare a unor soluții durabile pentru persoanele aflate în nevoie de protecție internațională și integrarea socială a străinilor cu ședere legală.
Proiectul este supus dezbaterii publice pe site-ul MAI până la 1 noiembrie.