Lansare de carte:

„Românii – între Păcală și Miorița”



Reluînd mai consistent ideile formulate într-o carte anterioară („Păcală, Miorița, Dracula și integrarea”), profesorul sucevean Vasile Constantin Boghian revine în atenția cititorilor cu un volum în care, eliminîndu-l cel puțin din titlu pe Dracula din ecuația integrării noastre europene („Românii – între Păcală și Miorița”) și obținînd astfel binecuvîntarea părintească a IPS Pimen Suceveanul, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, „urmărește – așa cum spune într-un cuvînt introductiv prof.univ.dr. Sorin Tudor Maxim – uneori cu umor, alteori cu dezamăgire, dar întotdeauna cu dragoste și înțelegere, paradoxala experiență românească cotidiană, ce pendulează parcă pentru veșnicie, între șiretenia descurcărețului Păcală și tragismul Mioriței”. Cu un sumar în limba engleză care să netezească percepția românilor dincolo de fruntariile păcalo-mioritice, volumul, care va fi lansat astăzi la ora 17,00 la Casa Cărții din municipiul Suceava, ne provoacă la regîndirea propriului nostru sistem de valori, la reordonarea priorităților care să ne transforme din adaptabili și supraviețuitori („în sensul speculării ieftine a prezentului”) în făuritori de istorie.