Românii încă mai învață ce înseamnă democrația, la 20 de ani de la înlăturarea dictatorului Nicolae Ceaușescu de la putere, comentează cotidianul The Times, în ediția electronică de sâmbătă.
Mormântul lui Nicolae Ceaușescu din cimitirul bucureștean Ghencea este modest și rareori vizitat, însă acest lucru nu reflectă influența continuă a fostului dictator asupra ritmului și sentimentelor țării. Potrivit unui sondaj al Biroului de cercetări sociale de luna trecută, jumătate din respondenți au spus că situația în România este mai gravă decât înainte de 1989, 40 la sută au afirmat că viața lor este mai grea și 56 la sută că, în perioada comunistă, oamenii obișnuiți erau tratați cu mai mult respect.
Numele lui Ceaușescu este pe buzele tuturor, în autobuze și în cafenele. Dacă nu ești unul dintre cei care au fost persecutați de el, atunci viața în timpul regimului său pare să fi fost mai sigură decât în prezent, notează The Times. În prezent, problema centrală a românilor, la două decenii după revoluție, este diferența tot mai mare între săraci și bogați.
Urmele vizibile ale megalomaniei sale rămân, adaugă cotidianul britanic, menționând Casa Poporului, pentru care Ceaușescu a distrus o mare parte din centrul istoric al Bucureștiului. Totuși, clădirea arată destul de bine, fiind ridiculizată și admirată în egală măsură.
Deși Securitatea era printre cele mai sinistre dintre forțele de poliție secretă din Europa de Est comunistă, colaboratorii săi nu erau nici pe departe atât de numeroși ca în cazul STASI, poliția est-germană. Problema cu Securitatea nu era numărul colaboratorilor săi, ci subordonarea lor directă în fața lui Ceaușescu, cruzimea lor, apreciază The Times.
Într-un alt articol publicat de cotidianul britanic, semnat de Victor Sebestyen, autorul cărții „Revoluția 1989: Prăbușirea Imperiului Sovietic”, notează că în zilele care au urmat înlăturării lui Ceaușescu, un grup ciudat de „revoluționari” a ocupat sediul Partidului Comunist, oameni obișnuiți care credeau că au făcut istorie. Puterea, însă, nu a fost niciodată în mâinile revoluționarilor care au ocupat biroul lui Ceaușescu, ci a fost acaparată rapid de generali și membri ai aparatului de partid. Mai degrabă cei care au înțeles natura puterii au văzut o oportunitate în revolta populară și au profitat de ea.
Procesul și execuția soților Ceaușescu au fost o farsă din punct de vedere judiciar, „dar cât de sordid a fost am descoperit puțin mai târziu, de la ministrul Apărării, sinistrul Victor Stănculescu, care fusese unul dintre cei mai onctuoși lingăi ai lui Ceaușescu”, scrie autorul. „El s-a lăudat cum, în drum spre sala de judecată, a luat cu el plutonul de execuție. El alesese deja locul execuției. Așa a fost începutul noului răsărit al României”, conchide Sebestyen.
