Afirmație

România stă „ca un neica nimeni, pe la margine”

Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Pașcu a declarat, ieri, la Satu Mare, că România pierde cele mai importante dezbateri din Uniunea Europeană (UE) și stă „ca un neica nimeni, pe la margine”, deși este a șaptea țară ca mărime din comunitatea europeană.
„Pierdem cele mai importante dezbateri. Azi noapte s-a votat noul proiect al Tratatului UE. Stau și mă întreb în ce constă participarea noastră. Trebuie să nu fim neica nimeni pe la margine, ci a șaptea țară ca mărime în UE”, a afirmat Pașcu.

Recomandări

Deputatul AUR Petru Negrea atrage atenția asupra situației dramatice în care au ajuns crescătorii de porci din România

Deputatul AUR Petru Negrea atrage asupra situației dramatice în care au ajuns crescătorii de porci din România

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități