Toate biletele pentru cele trei zile ale meciului România – Slovenia, din cadrul primului tur al Grupei I din zona euro-africană a Cupei Davis, care va avea loc în perioada 4-6 martie, în Sala Sporturilor „Victoria” din Arad, s-au epuizat.
Potrivit organizatorilor, primele bilete care s-au epuizat, în doar trei zile de la punerea lor în vânzare (17 februarie), au fost cele pentru meciul de dublu, de sâmbătă, în care vor evolua Horia Tecău și Florin Mergea. Apoi s-au terminat biletele pentru prima zi a întâlnirii, cea de vineri, pentru ca marți seară să se epuizeze și biletele pentru disputele de duminică.
Întâlnirea România – Slovenia se va disputa după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu, în care România va fi reprezentată de Adrian Ungur și Marius Copil, se vor disputa vineri 4 martie, începând cu ora 14:00.
Meciul de dublu, în care vor evolua Horia Tecău și Florin Mergea, doi dintre cei mai valoroși jucători de dublu ai tenisului mondial, va avea loc sâmbătă 5 martie, de la ora 15:00, pentru ca ultimele două partide să se dispute duminică 6 martie, de la ora 14:00.
George Cosac este mulțumit de tragerea la sorți a meciului România-Slovenia, din Cupa Davis. „Este bine că începe Marius Copil, este arădean, iar publicul îl va susține intens”, a declarat președintele Federației Române de Tenis.
Cosac este optimist înainte de debutul întâlnirii cu Slovenia. Deși Marius Copil pornește cu șansa a doua în fața lui Blaz Rola, numărul 160 ATP, președintele Federației Române de Tenis mizează pe fanii din Arad.
Dacă vor trece de Slovenia, „tricolorii” vor da de Spania, de cinci ori câștigătoare a Salatierei. Rafael Nadal, David Ferrer sau Tommy Robredo ar putea veni, în luna iunie, în România.