România pierde și 10.000 de locuitori pe lună. Suceava are un bilanț negativ al populației mai blând decât media națională

Analizele statistice oficiale pentru anul 2025, finalizate de direcțiile de statistică, arată că bilanțul natural al populației este negativ în toată România.

Zona Moldovei stă ceva mai bine, în sensul că decalajul dintre decese și nașteri nu este atât de pronunțat, însă nici județe ca Suceava și Iași nu mai au spor natural pozitiv, așa cum era acum câțiva ani.

Ce atrage cel mai mult atenția este că la nivel național, în 2025, în multe dintre luni, România a înregistrat un minus de 10.000 de persoane.

Astfel, în luna decembrie, bilanțul natural al populației din România a fost negativ, de 10.184 persoane. Așadar, au fost cu peste 10.000 mai multe decese decât nașteri.

În județul Suceava, după cum arătam, situația stă ceva mai bine.

Conform analizei Direcției Județene de Statistică Suceava, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025, conform datelor operative, județul Suceava a înregistrat bilanț natural negativ, de 361 persoane.

Analiza face referire și la tot anul 2024, când în județul Suceava s-a înregistrat un bilanț negativ și mai mic, de 184 persoane.

În nici unul dintre județele din Moldova nu s-a înregistrat însă un bilanț pozitiv al populației, în ultima lună a anului 2025, după cum se arată în analiza Direcției de Statistică Suceava.

Conform datelor statistice, în cadrul regiunii Nord-Est, sporul natural al populației înregistrat de județele componente a fost: Bacău -432 persoane, Botoșani -288 persoane, Iași -206 persoane, Neamț -373 persoane și Vaslui -162 persoane.

Recomandări

Peste jumătate din populația județului Suceava trăiește în mediul rural. Salariul mediu brut este de 6.817 lei

Bilanțul de până acum al inundațiilor: trei decese, 89 de persoane evacuate aerian și 63 terestru, pagube materiale imense