Selecționerul Victor Pițurcă a declarat, marți seară, după accederea la barajul de calificare pentru Cupa Mondială din Brazilia, că reprezentativa României va avea șansa a doua, indiferent de adversarul pe care îl va întâlni.
„Suntem la baraj, este o mică preformanță pentru o echipă nou-construită, preluată într-un moment destul de dificil. Avem mulți jucători noi și i-am adus pe lângă cei cu experiență. Am realizat o muncă bună în acești doi ani și jumătate. La baraj, echipa României are șansa ei, indiferent cu cine va juca. Vom avea șansa a doua, e clar, dar orice echipă va avea probleme. Pentru mine, care am o experiență la națională, acest baraj este ceva nou. La jocurile duble am avut probleme la cel de-al doilea meci. Și astăzi am schimbat 4-5 jucători mai proaspeți, dar tot am avut porbleme. Niciun adversar din play-off nu este de valoarea Olandei, Portugalia nu a reușit să învingă acasă pe Israel, Suedia a avut 2-0 și acum am înțeles că este 4-2. Au slăbiciuni toate. Adversarii au prima șansă contra noastră, poate să fie un avantaj pentru noi. Grecia este o echipă cu experiență vastă și are o forță de grup. Este extrem de periculoasă. Este mai puțin relevant ce vreau eu, ci ce se va stabili la Zurich”, a spus Pițurcă.
Referitor la meciul cu Estonia, scor 2-0, Pițurcă a afirmat că jucătorii au fost apăsați de miza jocului: „A fost un meci cu o încărcătură deosebită, jucătorii au fost destul de apăsați de miza jocului, dar ne-am revenit. Nu am văzut ca jucătorii să aibă trac, au fost doar puțin apăsați de miza jocului. După golul de 2-0, ne-am descătușat. Noi ne-am concentrat pe jocul nostru. Dacă era un rezultat favorabil Turciei, voiam să aflu pentru că doream să știu cum abordez meciul. Știam că olandezii sunt profesioniști sută la sută. Olanda a jucat pentru Olanda, nu pentru România. Putea să câștige și Turcia, pentru că mi s-a spus la pauză că au avut ocazii. Dar este o diferență înte noi, turci și olandezi”.
Selecționerul consideră că suporterii trebuie să se gândescă foarte bine la reacția pe care o au, pentru că „sunt băieți care dau totul în teren”. „Bogdan Stancu a ratat acea ocazie, dar după a scos penaltiul la primul gol. El este un tip mai retras, suferă, iar aportul lui nu mai este același. Toți băieții trebuie aplaudați și atunci când pierd. Marica, prin minutul 70-75, trebuia să iasă, dar a tras de el pentru că se accidentaseră și Stancu și Lazăr”, a precizat Pițurcă.
El a vorbit și despre faptul că nu l-a folosit pe Alexandru Maxim: „El a făcut un meci mai slab cu Andorra, iar din punct de vedere fizic nu este la cel mai înalt nivel și așa am hotărât. M-am gândit să-l introduc în a doua repriză, dar problemele medicale m-au împiedicat. El a evoluat mai bine când a intrat pe parcurs, cu excepția meciului cu Turcia. Maxim este un jucător exponențial în acest moment, dar trebuie să se impună”.
Pițurcă a mai spus că și-ar fi dorit ca etapa de Liga I programată înaintea barajului să fie amânată: „Este un moment atât de important pentru națională, cum să mă gândesc înaintea unor meciuri atât de importante să jucăm duminică seară în campionat. Interesul Stelei este clar ca echipa națională să se califice”, a încheiat selecționerul.
Marica, mândru că a ajuns la baraj
Atacantul naționalei României, Ciprian Marica, a declarat că este mândru de ce a realizat prima reprezentativă și speră ca „tricolorii” să aibă noroc în dubla manșă din barajul pentru calificarea la Cupa Mondială.
„Suntem bucuroși că am reușit calificarea la baraj. Am avut soartă pentru că Olanda joacă fotbal și e o echipă greu de învins. A fost un meci mai greu decât ne așteptam cu Estonia. Noi ne doream să marcăm mai multe goluri, dar suntem totuși bucuroși că am înscris de două ori. Acum sperăm să avem noroc la meciul de baraj, deși știm că vom întâlni adversari grei precum Portugalia. Deocamdată putem fi mândri pentru ceea ce am realizat. Cred că împreună cu suporterii ne putem califica la Cupa Mondială”, a spus Marica.
Atacantul României a ținut să felicite Olanda pentru victoria din meciul cu Turcia, care a ajutat România să ajungă la baraj: „Felicitări Olandei, e o echipă greu de învins, au făcut ceea ce știu ei să facă mai bine. În seara asta a existat presiunea că trebuie să dăm multe goluri și asta i-a făcut și pe adversarii noștri să-și dea sufletul pe teren. Echipa Estoniei a muncit foarte mult, ne bucurăm că am reușit să marcăm golul doi. Ne-am propus să înscriem repede, ei să se deschidă mai mult și să avem mai multe spații. Din păcate am marcat destul de greu din penalti și nu ne-a fost ușor. Nici noi nu am făcut o partidă fantastică. Dar la final suntem bucuroși că mergem la baraj. E mult spus să le mulțumim olandezilor, dar oricum era de așteptat că vor câștiga. Mi-ar fi plăcut să fie mai multă lume pe stadion, deși am simțit că echipa României este iubită în continuare. Cred că la meciul de baraj vor fi mai mulți și ne vor susține. Estonii nu s-au dat deloc deoparte, nu ne-au menajat în niciun fel, deși nu mai aveau nicio șansă. Cred că ar trebui să fim mândri că am ajuns până aici”.
Cu cine putem juca la baraj
Reprezentativa României și-a asigurat prezența la barajul de calificare pentru Cupa Mondială din 2014, după ce a încheiat pe locul doi în Grupa D a preliminariilor din zona Europa.
România a învins, marți, Estonia, scor 2-0, iar Olanda a trecut de Turcia, scor 2-0.
Naționala lui Victor Pițurcă a acumulat 19 puncte în Grupa D, ocupând locul doi, sinonim cu prezența la barajul pentru CM. Olanda era deja calificată la CM, ocupând primul loc în grupă, cu 28 de puncte.
Tragerea la sorți pentru meciurile de baraj va avea loc luni, 21 octombrie, la sediul FIFA de la Zurich. Capii de serie pentru tragerea la sorți la baraj, conform unui simulator FIFA, vor fi Portugalia, Grecia, Croația și Ucraina. Potrivit acestor calcule, România, Franța, Islanda și Suedia nu vor fi capi de serie.
Partidele de la baraj vor avea loc la 15 noiembrie (turul), respectiv 19 noiembrie (returul).
Echipa națională
România merge la barajul care duce spre Rio
