Joc cu probleme

România, debut clătinat în preliminariile Euro 2012



România nu a reușit să învingă Albania și a debutat cu stângul în preliminariile pentru Euro 2012
România nu a reușit să învingă Albania și a debutat cu stângul în preliminariile pentru Euro 2012

Selecționata României a terminat, vineri, la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul disputat pe teren propriu, la Piatra Neamț, în compania reprezentativei Albaniei, în debutul grupei D a preliminariilor pentru Campionatul European din 2012, găzduit de Polonia și Ucraina, transmite trimisul MEDIAFAX.
Stancu a înscris cu un șut din careu, după un corner executat de pe partea stângă de Deac și o reluare a lui Mureșan.
Intrat pe teren de șase minute, Muzaka a egalat în minutul 88, din careul mare, cu o lovitură de cap plasată lângă bara din stânga portarului Lobonț.
România: 1. Lobonț – 2. Contra (20. G. Mureșan ’56), 4. Tamaș, 6. Rădoi, 3. Raț – 7. Torje, 10. Florescu, 11. Cociș (17. Herea ’77), 8. Deac – 9. Marica, 21. D. Niculae (22. B. Stancu ’64). Antrenor: Răzvan Lucescu.
La meci au asistat aproximativ 15.000 de spectatori, printre care și doi suporteri albanezi.
Înaintea partidei, căpitanii Mirel Rădoi și Ervin Skela au citit un mesaj de fair-play din partea UEFA.
Printre câteva bannere de încurajare la adresa jucătorilor români, spectatorii au afișat și următorul mesaj „Tricolori, naționala nu înseamnă șprițuri și manele! Duceți România la Europene!” Spre finalul meciului, unii spectatori din tribune au strigat „Demisia!”.
Selecționerul este dezamăgit de rezultat
Selecționerul României, Răzvan Lucescu, a declarat că el și echipa sunt primii care suferă pentru acest rezultat.
„Suntem dezamăgiți și suntem primii care suferim pentru acest rezultat nedrept și neplăcut pentru noi. Din punct de vedere al dorinței și al atitudinii jucătorilor, nu pot reproșa nimic. Când ai ocazii de gol clare, nu prea ai ce să reproșezi pentru joc. Adversarii s-au apărat foarte bine, au fost bine organizați, iar noi am încercat să recuperăm cât mai des și să îi surprindem în faza ofensivă. În prima repriză, dintr-o dorință prea mare am jucat cu prea multe mingi decisive, oferindu-le albanezilor șansa să respingă mai ușor. Odată cu trecerea timpului, lucrurile s-au complicat și am început să ne precipităm. Am reușit să înscriem, însă descătușarea de după gol nu ne-a mai permis să fim atât de lucizi și am primit un gol dintr-o lovitură liberă de la mijlocul terenului, din care adversarul nu ar fi avut voie să lovească cu capul. Chivu înseamnă întotdeauna foarte mult pentru națională; cu siguranță nu am fi luat gol la final cu el pe teren”, a spus Răzvan Lucescu.
Selecționerul a mai spus că o victorie în Belarus ar schimba situația în grupă și că Albania poate încurca și alte echipe din grupa noastră: „Fotbalul este mult mai echilibrat în ziua de azi, echipele mici sunt bine puse la punct și este foarte greu să joci împotriva lor. Totuși, o victorie în Belarus, deși nu se obține ușor, ar putea schimba situația. Trebuie să ne trezim încă din seara asta. E o grupă în care se poate întâmpla orice. Albania nu este o pretendentă la calificare, dar poate încurca alte echipe”.
Ienei: „Viitorul nu sună bine”
Fostul selecționer al României, Emeric Ienei, a declarat, vineri, la Sport.ro, că viitorul nu prea sună frumos și că echipa națională trebuie să iasă „din această groapă”.
„Jocul echipei m-a deranjat mai mult decât rezultatul, jucăm prea lent, la mijlocul terenului nu avem acea circulație care să ne ducă la poartă, nu ne creăm ocazii de gol. E urâtă și treaba asta cu demisia cerută de spectatori, nu antrenorul intra în teren, dar și el putea evita acest rezultat, dacă pregătea mai bine meciul, dacă am fi avut o posesie mai bună, dacă jucam pe margini. Avem mari probleme la fazele fixe. Frumos nu prea sună viitorul, trebuie să ieșim din această groapă. Nu numai grupul contează, trebuie să avem jucători valoroși care să ridice grupul”, a spus Ienei.
Mircea Sandu spune că e un rezultat prost
Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat că acest rezultat este unul prost pentru reprezentativa antrenată de Răzvan Lucescu.
„Cum să fie rezultat bun 1-1 cu Albania acasă? E un rezultat prost. Am controlat jocul aproape în totalitate, în repriza a doua nu ne-am creat ocazii din păcate. Mă aștept ca acest rezultat să-i ambiționeze și să demonstreze tuturor că n-am avut dreptate. Puteam câștiga, dar ne-a lipsit concentrarea de final, atenția. În prima repriză am avut două-trei situații. Mai e de muncă, sunt câțiva jucători care gâfâie puțin. Cei cu demisia să meargă în altă parte”, a spus Sandu.
Hagi, propus în locul lui Răzvan Lucescu
Finanțatorul stelist Gigi Becali a declarat, sâmbătă, că ar trebui ca după meciul cu Belarus să se ia o decizie în privința selecționerului Răzvan Lucescu, subliniind că, pentru naționala României, cea mai bună variantă ar fi Gheorghe Hagi.
„Până acum am ținut cu Răzvan, acum spun altceva, așteptam primul meci oficial. Noi am dominat dar n-am avut ocazii clare. Dacă pe Albania n-o bați fără drept de apel și dacă ai 1-0 și apoi dai mingi bufa-bufa, păi când joci cu Franța ce mai faci? Părerea mea că ar trebui să stea meciul asta cu Belarusul și apoi să ia niște decizii. În funcție de cum va sta echipa în clasament să se ia niște hotărâri. Normal, cea mai bună variantă la ora asta, e Hagi. Și ca nume și ca imagine. Și el ar putea să schimbe starea de spirit a jucătorilor. Dacă batem Belarusul, să stea, dacă nu, du-te tată și lasă-ne. Asta e părerea mea, dar nu contează, deși ar trebui să conteze părerea noastră, a patronilor de club”, a declarat Becali.
Franța, învinsă acasă de Belarus
Reprezentativa Franței a fost învinsă, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de selecționata Belarusului, într-un meci contând pentru grupa D a preliminariilor pentru Euro-2012, din care face parte și România, informează AFP. Unicul gol al partidei a fost marcat de Kisliak, în minutul 86.
În celelalte două meciuri disputate, vineri, în grupa D, Bosnia a învins Luxemburg, scor 3-0, și România a remizat cu Albania, scor 1-1.
Clasamentul grupei D: 1. Belarus – 3 puncte, Bosnia – 3 puncte, 3. Albania – un punct, România – un punct, 5. Franța – 0 puncte, Luxemburg – 0 puncte.