Curtea Europeană de la Strasbourg a condamnat, marți, România pentru că au durat prea mult procedurile judiciare în soluționarea dosarului privind revoluția de la Timișoara, în care au fost trimiși în judecată generalii (r) Victor Athanase Stănculescu și Mihai Chițac.
Patru timișoreni – care fie au participat la evenimentele din decembrie 1898 din Timișoara, fie rudele lor – au reclamat în 22 iulie 2003 încălcări ale drepturilor lor prevăzute de Convenția Europeană a Dreptuilor Europene, printre care și pe cel de a avea un proces echitabil într-un termen rezonabil.
Curtea Europeană a Dreptuilor Omului (CEDO) de la Strasbourg consemnează în decizia pe care a luat-o marți faptul că, în 12 ianuarie 1990, procurorii militari au început o anchetă privind evenimentele din decembrie 1989, iar în 1997 generalii Stănculescu și Chițac au fost deferiți justiției. În 2000, generalii au fost condamnați la 15 ani de închisoare, însă în 2001 procurorul general al României (Joița Tănase-n.r.) a făcut un recurs în anulare, procesul s-a rejudecat, iar acuzații au fost eliberați din arest. În final, în15 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a condamnat pe cei doi generali la câte 15 ani de închisoare pentru implicare în masacrul de la Timișoara.
„În timpul acestor proceduri, examinarea cauzei de către instanțele judecătorești a fost în mod repetat întreruptă”, notează CEDO, subliniind faptul că „a durat încă opt ani până la soluționarea procesului”.
Potrivit deciziei CEDO, majoritatea măsurilor procedurale au fost puse în aplicare după ratificarea Convenției de către România în anul 1994 și, prin urmare, Curtea a avut competența de a stabili dacă s-a făcut o investigație eficace, în sensul respectării articolului 2 din Convenția Europeană privind dreptul la un proces echitabil și într-un termen rezonabil.
„În această privință, Curtea a constatat că procedura deschisă în ianuarie 1990 a fost finalizată în octombrie 2008”, arată CEDO, notând faptul că faza de anchetă a fost încredințată procurorilor militari, iar acuzații au fost miniștrii de Interne și Apărare între 1990-1991.
CEDO susține că între aprilie 1990 și martie 1996, în cauză s-a înregistrat „o inactivitate”.
„În ceea ce privește procedura în fața instanțelor, Curtea a constatat amânări repetate și întârzieri îndelungate între audieri. Dacă prima procedură s-a încheiat cu arestarea generalilor în 25 februarie 2000 de către Curtea Supremă de Justiție, întreaga procedură a fost ulterior anulată de procurorul general al României care a amânat soluționarea definitivă a cazului pentru mai mult de opt ani”, arată Curtea de la Strasbourg.
Reclamanții, timișorenii Horia Teodor Sandru, Ștefan Răducan, Silvia Benea și Daniela Grama vor fi despăgubiți cu câte 5.000 de euro.
CEDO mai arată că, în timpul procedurilor judiciare privind evenimentele din decembrie 1989 de la Timișoara, „autoritățile au fost reticiente în a deferi justiției vinovații”, procedurile fiind defectuase și „mulțumită” pozițiilor inculpaților în noul Guvern constituit după revoluție.
Totuși, CEDO, fără a ignora complexitatea incontestabilă a cauzei, apreciază că problemele politice și sociale nu justifică durata anchetei. În schimb, având în vedere importanța pentru societatea românească ar trebui ca autoritățile să se ocupe cu „promptitudine și fără întârzieri inutile pentru a preveni orice apariția de toleranță la acte ilegale sau complicitate”.
Agentul Guvernamental, Horațiu Răzvan Radu, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că decizia CEDO nu stabilește adevărul istoric și nici vinovații cu privire la evenimentele din decembrie 1989 de la Timișoara. „Decizia CEDO se limitează doar la sancționarea statului pentru faptul că în cauză nu s-a desfășurat o anchetă efectivă conform exigențelor Convenției Europene”, a spus Radu.
Conform rechizitoriului generalilor, la 16 decembrie 1989, profitînd de protestul unor enoriași reformați împotriva evacuării pastorului lor, sute de timișoreni s-au adunat în Piața Maria din Timișoara, unde au început să scandeze lozinci împotriva regimului dictatorial. S-au format coloane de demonstranți, care au manifestat în zona centrală a orașului și în complexul studențesc, toata noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989. În urma intervenției brutale a forțelor de ordine, s-au înregistrat primele victime și au fost reținute zeci de persoane.
În 17 decembrie 1989, din ordinul ministrului Apărării, generalul Vasile Milea, trupe militare au defilat prin Timișoara, pentru a intimida manifestanții, care s-au dus la sediul PCR Timiș. Un alt ordin, dat ulterior de către generalul Milea, cerea ca „demonstranții să fie serios avertizați și apoi să se tragă la picioare”.
„Constatând că situația poate scăpa de sub control, Nicolae Ceaușescu, informat aparent de evoluția evenimentelor, a hotărât să-l trimită la Timișoara pe secretarul CC al PCR, Ion Coman, care să coordoneze activitatea de restabilire a ordinii și de reprimare a demonstranților. Acesta a fost însoțit de gen.lt. Ștefan Gușe, șeful Marelui Stat Major, gen.lt. Victor Athanasie Stanculescu, prim-adjunct al ministrului Apararii, gen.lt. Mihai Chițac, comandantul trupelor chimice și al Garnizoanei București, precum și de alți ofițeri superiori”, se arată în rechizitoriu.
Procurorii au stabilit că fiecare dintre aceștia a avut o vină mai mică s-au mai mare în reprimarea manifestațiilor de la Timișoara.
Completul de trei judecători al instanței supreme (care a dat prima sentință în procesul generalilor) și-a motivat hotărîrea de condamnare a generalilor prin faptul că cei doi, militari de carieră, au prevăzut rezultatul acțiunilor lor din timpul revoluției din decembrie 1989.
„Jurămîntul de credință față de conducătorul suprem nu poate fi luat în seamă, deoarece Nicolae Ceaușescu pierduse de mult acest drept în fața jurămîntului de credință față de poporul român. Datoria nu poate constrînge pe nimeni să acționeze împotriva conșțiinței.
Disciplina militară exclude supunerea oarbă și nu poate anula răspunderea față de orice crimă. Nu frica de dictator a generat ceea ce s-a întîmplat, ci interesul meschin de menținere în cercul puterii”, se arată în motivarea sentinței judecătorilor.
De asemenea, magistrații afirmau că nu există un preț al durerii suferite de părțile vătămate și că la calcularea despăgubirilor s-a avut în vedere fiecare caz în parte.
În perioada 17-20 decembrie 1989, la Timișoara, s-au înregistrat 72 de morți și 253 de răniți, prin împușcare. De asemenea, o femeie a fost călcată de tanc, pe Podul Decebal, iar alte 43 de persoane au fost bătute de către forțele de represiune.
