România ar trebui să adopte, la începutul anului viitor, Planul național de acțiune privind achizițiile publice ecologice, în scopul creșterii ponderii acestui tip de servicii achiziționate de administrația publică, care ar avea ca efect reducerea poluării și a consumului de energie și combustibil.
Achizițiile publice ecologice au ca obiective reducerea impactului asupra mediului generat de consumul de produse și prestarea de servicii, achiziționate la nivelul administrației publice, și dezvoltarea piețelor ecologice ca instrument ce oferă beneficii importante pentru mediu.
Planul Național de Acțiune, a cărui pregătire a început încă din 2007, va stabili cadrul legal de realizare a achizițiilor publice ecologice în România dar și unele ținte obligatorii sau voluntare de achiziții care să stimuleze piața de produse și servicii ecologice.
Astfel, ar trebui ca, anul viitor, în România să se ajungă ca din totalul de produse și servicii pentru curățenie, nouă la sută să fie ecologice, același procent fiind stabilit și pentru lucrările în construcții. O țintă mai mare, de 50 la sută, a fost stabilită pentru obiectele de iluminat.
Directorul din cadrul Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP), Raluca Marțian, a declarat, luni, că la nivelul Uniunii Europene a fost realizat un studiu care relevă faptul că doar șapte state membre au peste 50 la sută de contracte de achiziții publice ecologice din numărul total de contracte.
Potrivit studiului privind „Colectarea datelor statistice privind achizițiile publice ecologice în statele membre”, realizat de Comisia Europeană, cele șapte state cu o pondere mare a contractelor de achiziții ecologice sunt: Marea Britanie, Danemarca, Finlanda, Olanda, Austria, Germania și Suedia.
Din document a reieșit că în aceste țări costurile au fost reduse în medie cu un procent, iar emisiile de dioxid de carbon au fost diminuate cu 25 la sută.