Român despre România



Andrei PALAGHIANU
Andrei PALAGHIANU

Vorbeam cu Sorin Ciocan (profesor de istorie la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, pentru cei care nu-l cunosc) și îl întrebam care este lucrul care îl scârbește cel mai tare în România. Ei bine, nu mă așteptam să-mi țină o teorie a chibritului despre cât suntem de proști (noi românii), hoți și săraci, dar nici la răspunsul pe care mi l-a dat, sincer să fiu, nu m-am așteptat.
Mulți dintre noi (de fapt majoritatea) ne plângem de țara în care trăim. Majoritatea ne plângem de sistem, de corupție. Dar am făcut careva dintre noi ceva pentru a redresa aceasta situație? Am pus osu’ la treabă pentru a remedia unele chestii? Nu. Tot ce am făcut noi a fost să transformăm propria țară în subiect de OTV, să o blamăm și să aruncăm cu roșii stricate în ea (în propria țară). Asta facem. La asta suntem buni. Și uite așa, dintr-o țară stricată facem una și mai și.
Cum vede un profesor România?
„Eu văd că aproape toți spun prostii despre noi și România. Mi s-ar părea normal să văd și ceva pro. Avem nevoie de optimism să ne mobilizăm, nu avem nevoie să ne scârbim.
Problemele negative de imagine vin de la sărăcie, sărăcia vine de la răutatea și ignoranța conducătorilor dar și a unei mari părți din populație care e îndobitocită zilnic prin tembeliziune, presa murdară, radio etc. Mulți așteaptă minuni fără să muncească zdravăn.
Sistemul de educație este greșit în niște puncte cheie, dar părerea mea e că nu trebuie să ne fie scârbă. Trebuie să punem osul la muncă zdravăn, să gândim, să citim mult, să învățăm pe cont propriu.
E foarte mult de lucru aici. Avem de lucru pentru toți în țara asta și încă suntem prea puțini. Avem dușmani puternici în afară, dar cei mai puternici dușmani sunt în propriul cap. Acolo e cel mai mult de lucru și curățenia nu ți-o face nimeni. Fiecare trebuie să-și facă curățenie la mansardă. Sunt multe de știut. Totul pleacă de la căpățână. Dacă acolo e vid nu trebuie să ne mire ce se întâmplă în afară. Fără muncă și cunoaștere, fără credință adevărată nu se mișca nimic.
Un ultim exemplu. Gândiți-vă măcar 20 secunde la imn și veți vedea cât suntem de îndobitociți.”
Așadar, gândiți-vă fiecare la ce ați făcut voi pentru România și abia apoi întrebați-vă ce a făcut România pentru voi. Mulțumesc domnului profesor Sorin Ciocan
Andrei PALAGHIANU