Lecția de religie

Rolul duhovnicului



Așa cum faci când te duci la medic și întrebi care dintre ei este mai bun, așa procedăm și în cazul alegerii duhovnicului
Așa cum faci când te duci la medic și întrebi care dintre ei este mai bun, așa procedăm și în cazul alegerii duhovnicului

Viața duhovnicească înseamnă a trăi în Duhul Sfânt. Viața duhovnicească înseamnă a avea dreapta credință și fapte bune. Părintele duhovnic împlinește ascultarea lui rânduită de la Dumnezeu pentru mântuirea și călăuzirea noastră pentru a ne ajuta să ne curățim, să ne iluminăm, să ne desăvârșim duhovnicește. Adică să ne împlinim în Hristos și să trăim în El, să ajungem cu El de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, la mântuire, pe care unii dintre noi am gustat-o când am mers la biserică, sau când ne-am rugat, sau de care am auzit din cărțile sfinte citite fără să-i știm gustul.
Viața duhovnicească înseamnă: o înălțime neajunsă de iubire, o adâncime nepătrunsă de smerenie, unite între ele cu un foc nestins de rugăciune. Această treime de virtuți, iubirea, smerenia și rugăciunea, nu trebuie despărțită niciodată. În jurul lor gravitează celelalte virtuți, ca instrumente necesare spre a ne uni cu Dumnezeu. Fără duhovnic nu putem însă ajunge să le trăim cu adevărat.
Duhovnicul este mama sufletului nostru, care se roagă lui Dumnezeu pentru noi. Părintele duhovnic are multe roluri, multe atribuții. El împlinește mai multe nevoi în viața noastră. Una din ele este legată de rolul de pedagog, alta de cel de medic duhovnicesc, alta de cel de judecător, și bineînțeles și aceea care ne place cel mai mult, cea legată de rolul de povățuitor, de părinte. Toți avem sufletele rănite de iubire și căutăm această iubire pentru că suntem după chipul lui Dumnezeu, Care este Iubire. Noi suntem după chipul acestei iubiri și nu ne putem împlini decât în această iubire infinită care se cheamă Dumnezeu. Cred că cel mai neplăcut pentru noi este atunci când duhovnicul își exercită rolul de pedagog sau de judecător al atitudinilor noastre, al faptelor noastre. Atunci el se vede nevoit să ne mustre pentru păcatele noastre, pentru neatențiile noastre, lucru de care, dacă inima noastră nu este destul de deschisă spre a primi această mustrare, ne rănim și care ridică multe gânduri în inimile noastre potrivnice.
Anatomia duhului
Sigur, duhovnicul are și cuvinte de mustrare, dar și cuvinte de îmbărbătare. „Toiagul tău și varga ta, acestea m-au mângâiat“ (Psalmul 22, 5), spune prorocul David. Toiagul și varga duhovnicului reprezintă cuvântul aspru care ne trezește din amorțire, pentru că noi, de multe ori conștient, greșim în fel și chip.
Deci părintele nostru își îndeplinește acest rol duhovnicesc de pedagog și judecător. Ca judecător, el trebuie să știe Legea lui Dumnezeu după care să ne călăuzească. Ca medic, desigur are nevoie să cunoască anatomia omului, dar nu atât aceea a trupului, cât cea a duhului, pentru a ști să pună medicamentul potrivit la rana respectivă, la partea rațională, la partea poftitoare. Pentru că avem o voință încâlcită în propriile ei alegeri.
Ca povățuitor, el trebuie să știe calea. Iar calea nu este alta decât Hristos, Cel ce a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața“ (Ioan 14, 6). El ne conduce uneori ținându-ne de mână, când suntem prunci, alteori dându-ne drumul, ca să facem câțiva pași pentru a experimenta și noi viața, iar când cădem, să ne întoarcem fuguța la părintele pentru a ne spune căderile și murdăriile spre a primi curățire.
Părintele nostru împlinește multe laturi duhovnicești. Această ascultare de duhovnic exprimă o taină adâncă, ascunsă în Dumnezeu, este chipul în care Dumnezeu ni se prezintă în modul cel mai pragmatic zi de zi.
„Îngerul Meu, povățuitorul tău“
Ați citit multe cuvinte duhovnicești ale Sfinților Părinți unde este elogiată mult această relație dintre părinte și fiu duhovnicesc. Foarte multe cuvinte luminoase despre ceea ce este un duhovnic, sau poate alte cuvinte înfricoșătoare despre ceea ce ar trebui să fie un părinte și nu este. Din Sfânta Scriptură vreau să aduc un singur argument despre cum vede Dumnezeu pe duhovnic. Noi îl vedem ca pe un om, așa ni se înfățișează nouă, având mâini, picioare, ochi și urechi. Dar cum gândește Dumnezeu despre acest părinte al nostru? Cum îl numește El?
În Vechiul Testament, la Cartea Ieșirii, capitolul 23, spune Dumnezeu lui Israel: „Îngerul Meu, povățuitorul tău“. Îl numește Dumnezeu pe părintele îndrumător îngerul meu. În cartea Apocalipsei, Dumnezeu trimite cuvânt episcopilor din mai multe locuri: Sardes, Filadelfia, Laodiceea, Efes, Pergam ș.a.m.d. Și de fiecare dată se adresează astfel: „Scrie îngerului Bisericii din Efes“, sau „Scrie îngerului Bisericii din Tiatira“. Aici trimiterea mesajului nu este către vreun înger al Bisericii din respectivele cetăți sau din Împărăția cerurilor, ci la episcopii din aceste diferite locuri.
Iată cum se raportează Dumnezeu la clericii Bisericii; îi numește îngeri. Ce este un înger? Un vestitor, un povățuitor, un călăuzitor. Această chemare o are părintele nostru duhovnicesc. El este îngerul nostru păzitor, povățuitor, mustrător de multe ori. Și este bine să avem înscrisă în inima noastră această imagine, acest cuvânt al lui Dumnezeu: Îngerul Meu, povățuitorul tău (Ieșirea 23, 23).
Ca povățuitor, el ne îndrumă în diferitele împrejurări ale vieții noastre. La el ne ducem cu fel de fel de întrebări, de la cele mai simple până la cele mai complicate, de la problemele de zi cu zi până la alegerile de viață: ce fac cu viața mea, ce drum să aleg, mă căsătoresc, nu mă căsătoresc, ce profesie îmi aleg, ce facultate să urmez?
Toate aceste alegeri noi trebuie să le discutăm cu acest înger al nostru, pus de Dumnezeu și pe care trebuie să-l ascultăm, să-l iubim, să ne rugăm pentru el, ca Dumnezeu să-i dea cuvântul vieții și discernământ în a ne povățui pe calea cea dreaptă, cale care este Însuși Hristos.
Și dacă noi, ca și ucenici, ne ducem la el cu rugăciune, Dumnezeu mai împlinește prin acest părinte al nostru încă un rol duhovnicesc, cel de proroc. Cu toții vrem să știm multe lucruri. Dacă mergem cu rugăciune la duhovnic, Dumnezeu pune pe buzele, în mintea și inima părintelui nostru cuvântul vieții, ce să alegem. Și vedem acest dar împlinindu-se în viața noastră. Nu-l vedem imediat. Poate ne ducem la duhovnic cu o întrebare și nu acceptăm, nu primim sută la sută acel cuvânt pe care ni-l spune. Totuși, plecându-ne legii ascultării, îl împlinim și după un timp vedem că Dumnezeu a pus pe buzele părintelui nostru cuvântul vieții, cuvânt prorocesc. Atunci vedem în modul cel mai practic cu putință această lucrare, acest dar al lui Dumnezeu făcut duhovnicului.
Cum ne alegem duhovnicul?
Așa cum faci când te duci la medic și întrebi care dintre ei este mai bun, așa procedăm și în cazul alegerii duhovnicului. Întrebi, te sfătuiești, vizitezi mai mulți părinți, afli părerile altor creștini care merg la părintele respectiv, și așa, cu ajutorul lui Dumnezeu, prin multă rugăciune și cu sfat, ajungi la acest părinte pe care trebuie să îl vezi ca pe îngerul tău păzitor. Învață el după legea lui Dumnezeu? Este un bun pedagog? Este un bun medic, îmi poate tămădui rănile mele? Sfaturile lui sunt sănătoase? Cunoaște tainele inimii omului, ca să pună exact medicamentul potrivit și pe inima mea? Navighează bine între asprime și pogorământ? Toate acestea le aflăm prin rugăciune, prin citire și prin sfat duhovnicesc.
(Transcriere de Augustin Păunoiu după conferința susținută tinerilor de protos. David Roșca la Mănăstirea Putna pe 1 ianuarie 2013)



Recomandări

„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant

„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant
„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant