Foarte interesant arată câmpul de bătălie înaintea turneului de la Roland Garros. Aproape că nu mai știi ce să crezi, fie fete, fie băieți. Serena s-a întors, mai calmă și pusă pe treabă, trecând practic ca prin brânză în turneul de la Roma. Acolo unde Simona a ieșit prima, ca România la Eurovision (pentru a doua oară consecutiv Germania a fost ultima, nici nu vreau să mă gândesc ce furtună s-ar fi iscat la noi pe chestia asta!). Dar, anterior, Simona făcuse ravagii la Madrid, pe fondul unei epidemii colective a capilor de serii. Ce bine ar fi ca tragerea la sorți să nu fie haină! Kerber, Radwanska, Azarenka și Muguruza, ultimele două învinsele Irinei Begu, au rămas datoare pe zgură, dar e de așteptat să-și ridice nivelul la un turneu de Grand Slam. În ce ne privește, pe lângă amintitele Halep și Begu, ne mai punem speranțele și în Sorana Cârstea, care se luptă la această oră să răzbească din calificări, acolo unde Patricia Țig deja a capotat. Repetarea parcursului de anul trecut al Andreei Mitu e o utopie, în timp ce Monica Niculescu e în căutare de soluții pentru ca jocul ei atipic să ajungă din nou să conteze.
La băieți, trebuie să punem un geam blurat peste ceea ce s-a întâmplat până acum în turnele pe zgură, asta pentru că de-acum vorbim de trei din cinci. Djokovic a fost el însuși la Madrid, în schimb Cezarul s-a trezit puternic contestat la Roma, acolo unde nici acum nu se știe cum s-a strecurat în semifinala cu Nishikori. Niponul nu numai că a arătat un tenis de vis, ci, mai important, fără frică de Nole! Aceasta a fost cheia și în finala cu Murray, o îndrăzneală în joc a britanicului de parcă dincolo de fileu nu se afla killer-ul său predilect. Cu un dublu 6-3, Andy și-a asigurat trofeul și locul secund, astfel că pericolul de a se vedea cu Djokovic înainte de finală planează acum asupra lui Federer, oricum un non-factor pe zgură în acest sezon. Cu părere de rău, dar și cu speranța de a mă înșela, nu-l văd în ultimul act la Paris. Și celălalt elvețian, Wawrinka, deținătorul titlului, navighează în ape tulburi, ba chiar l-a lovit sinceritatea într-un interviu, declarând că nu se vede repetând vreodată cel mai bun tenis al său, adică acela din finala de anul trecut. L-am lăsat la urmă pe Nadal, regele detronat al zgurii: dacă zbaterea sa va fi și de data asta în van, atunci șansele sale de a mai performa în Slam-uri se vor îngusta până la o ureche de ac.