Vești bune

Robert Marian a ieșit de la Reanimare

Vești bune: Robert Marian a ieșit de la Reanimare
Vești bune: Robert Marian a ieșit de la Reanimare

Directorul Casei de Pensii Suceava, internat la Spitalul Bagdasar Arseni în luna februarie, în urma unui grav accident rutier, a părăsit Reanimarea. În cursul acestei săptămâni, Robert Marian a fost transferat din Reanimare în secția de Neurochirurgie din cadrul aceleiași unități sanitare.
Purtătorul de cuvânt al spitalului bucureștean, dr. Florin Bica, a declarat ieri că starea pacientului este bună, iar săptămâna viitoare acesta va începe ședințele de recuperare.
Directorul Casei de Pensii Suceava a fost rănit în cursul lunii februarie într-un grav accident de circulație produs la ieșirea din Suceava spre Fălticeni, pe porțiunea de drum din dreptul firmei Auto Mitric. Aflat la volanul unui autoturism Dacia Logan, Robert Marian a fost rănit când ieșea din incinta Auto Mitric și se îndrepta spre Suceava.
El nu a acordat prioritate de trecere unei mașini Seat Leon, condusă regulamentar pe direcția Fălticeni-Suceava de un tânăr din Suceava, impactul dintre cele două mașini fiind extrem de violent.
Robert Marian a fost proiectat violent în geamul portierei din dreapta față, de unde a fost scos de echipa de la „Descarcerare” a Inspectoratului pentru Situații de Urgență sosită la fața locului.
El a fost internat inițial la Spitalul Județean de Urgență Suceava, pentru ca după câteva ore să fie transportat la București, la spitalul Bagdasar-Arseni, cu un avion al Armatei Române.

Recomandări

Condamnat cu suspendare după un accident mortal, a condus beat și cu permisul anulat și a fugit de polițiști

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți