Robert Ilyeș: Nu trebuie să subestimăm echipele nou-promovate



Căpitanul echipei FC Brașov Robert Ilyeș este de părere că programul brașovenilor în noul sezon al Ligii I nu este unul ușor, chiar dacă în primele două etape urmează să joace cu nou promovatele FCM Târgu Mureș și Universitatea Cluj.
„Nu trebuie să subestimăm echipele nou promovate pe care le vom întâlni în primele două runde. Atât FCM Târgu Mureș cât și Universitatea Cluj sunt echipe periculoase. Ambele vin în prima liga cu mult entuziasm și cu siguranță nu vom avea meciuri ușoare. Nu va fi simplu, însă ne dorim să debutăm cu dreptul în noul campionat. Ținând cont că vom juca în turul campionatului pe teren propriu cu Steaua, Unirea Urziceni, Dinamo, Timișoara și Rapid, echipe care își propun câștigarea titlului putem spune că avem parte de un program dificil. Trebuie să câștigăm cât mai multe puncte cu aceste echipe, pentru că altfel vom avea parte de un retur infernal”, a declarat Robert Ilyeș pentru site-ul oficial al FC Brașov.
În prima etapă a Ligii I, care va avea loc la 24 iulie, FC Brașov va întâlni, în deplasare, nou-promovata FCM Târgu Mureș.