Robbie Williams vrea să se însoare, dar iubita sa i-a refuzat cererea în căsătorie



Robbie Williams își dorește foarte mult să se căsătorească cu actuala lui iubită, Ayda Field, însă aceasta a refuzat cererea în căsătorie formulată de renumitul cântăreț britanic, informează femalefirst.co.uk.
Surse din presa britanică afirmă că Robbie Williams este „disperat” să se căsătorească cu Ayda Field, dar că aceasta este mult prea speriată de ideea de căsătorie – din cauza celor două divorțuri ale mamei sale – pentru a accepta cererea cântărețului britanic.
Un prieten al cântărețului a declarat pentru revista britanică More: „Ayda îl iubește pe Robbie din toată inima și ar face orice pentru el, mai puțin să meargă în fața altarului. Ideea căsătoriei s-a născut după primele luni ale relației lor, ea reprezentând un salt uriaș pentru Robbie, căci el a înțeles în sfârșit că și-a găsit jumătatea”.
„Lui i-ar plăcea foarte mult să se căsătorească. Ar simți că viața lui a devenit completă, după toată nebunia care l-a înconjurat în ultima perioadă. Însă Ayda a asistat la cele două divorțuri ale mamei sale și este mult prea conștientă de durerea provocată de un divorț. Ea nu dorește să treacă prin aceeași experiență”, a adăugat aceeași sursă.
În ciuda refuzului Aydei de a accepta cererea în căsătorie, cei doi, care au o relație de doi ani, își doresc să aibă copii în viitorul apropiat.
Potrivit aceleiași surse, ei își doresc doi sau trei copii și au ales deja numele pentru aceștia.
După ce a părăsit trupa Take That, Robbie Williams a avut succes în cariera lui solo, reușind să vândă peste 55 de milioane de albume pe plan mondial. Noul său single, „Bodies”, va fi lansat în magazine pe 12 octombrie, urmând ca, pe 9 noiembrie, să apară pe piață și albumul din care face parte, „Reality Killed The Video Star”.
Precedentul album al solistului britanic a fost „Rudebox”, lansat în 2006, primit cu rezerve de criticii de specialitate, acesta fiind, totodată, materialul discografic al său cu cele mai slabe vânzări în Marea Britanie și cu mai puțin de un milion de copii vândute în Statele Unite.
Cu toate acestea, Robbie Williams rămâne un cântăreț extrem de popular: în 2006, el a vândut peste 1,6 milioane de bilete, într-o singură zi, pentru concertele programate în turneul său mondial din acel an.
Cântărețul britanic a trăit în ultimii ani la Los Angeles, după ce s-a externat, în martie 2007, dintr-o clinică de tratare a dependenței de medicamente.
Robbie Williams, în vârstă de 35 de ani, este pasionat de viața extraterestră și susține că a văzut trei OZN-uri până în prezent.