Cântărețul Robbie Williams va primi un premiu pentru întreaga carieră la cea de-a 30-a gală BRIT Awards ce va avea loc la Londra, în februarie 2010, au anunțat, joi, organizatorii, citați de Reuters.
În vârstă de 35 de ani și fost membru al trupei Take That, Robbie Williams a câștigat deja 11 BRIT Awards în calitate de artist solo și alte patru împreună cu foștii săi colegi de trupă. El a susținut recent un recital la Londra, după o pauză de trei ani, în cadrul unui concert difuzat de BBC, simultan, în 250 de cinematografe din lume.
După ce a părăsit trupa Take That, Robbie Williams a avut succes în cariera lui solo, reușind să vândă peste 55 de milioane de albume pe plan mondial. Noul său single, „Bodies”, a fost lansat în magazine pe 12 octombrie, urmând ca, pe 9 noiembrie, să apară pe piață și albumul din care face parte, „Reality Killed The Video Star”, produs de Virgin Records, o subdivizie a trustului EMI.
Robbie Williams va închide a 30-a ediție a galei BRIT Awards ce va avea loc pe 16 februarie la Londra.
Precedentul album al solistului britanic a fost „Rudebox”, lansat în 2006 și primit cu rezerve de criticii de specialitate. Acesta a fost, totodată, materialul discografic al său cu cele mai slabe vânzări în Marea Britanie și cu mai puțin de un milion de copii vândute în Statele Unite.
Cântărețul britanic a trăit în ultimii ani la Los Angeles, după ce s-a externat, în martie 2007, dintr-o clinică unde a încercat să-și trateze dependența de medicamente.
Robbie Williams, în vârstă de 35 de ani, este pasionat de viața extraterestră și susține că a văzut trei OZN-uri până în prezent.