Cântărețul Robbie Williams va apărea în cea mai recentă campanie paneuropeană pentru brandul de aparate de fotografiat Nikon, informează site-ul headlinegrabber.com
Campania, care are ca scop să îi inspire pe fotografi să folosească modelul de aparate foto digitale Nikon CoolPix, se desfășoară sub sloganul „I am Nikon”.
Noua campanie urmează linia impusă de tema pe care a fost realizată strategia de marketing a brandului – „At the heart of the image/ În esența imaginii”.
Campania se va desfășura în Europa și Africa de Sud și va debuta în Marea Britanie în aprilie, având componente print, outdoor și online. Totodată, campania va avea și un microsite special și va fi vizibilă și pe rețele de socializare.
Spotul TV îl prezintă pe Robbie Williams, la un concert, folosindu-și aparatul Nikon pentru a fotografia publicul.
„Sperăm că această campanie ne va ajuta să popularizăm semnificația brandului Nikon în Europa, unui public mai amplu”, a declarat Brigitta Olson, manager general al diviziei de marketing a Nikon Europa.
După ce a părăsit trupa Take That, Robbie Williams a avut succes în cariera solo, reușind să vândă peste 55 de milioane de albume pe plan mondial. Precedentul album al solistului britanic a fost „Rudebox”, lansat în 2006, primit cu rezerve de criticii de specialitate, acesta fiind, totodată, materialul discografic al său cu cele mai slabe vânzări în Marea Britanie și cu mai puțin de un milion de copii vândute în Statele Unite. Cu toate acestea, Robbie Williams rămâne un cântăreț extrem de popular: în 2006, el a vândut peste 1,6 milioane de bilete, într-o singură zi, pentru concertele programate în turneul său mondial din acel an.
Cântărețul britanic a trăit în ultimii ani la Los Angeles, după ce s-a externat, în martie 2007, dintr-o clinică de tratare a dependenței de medicamente.
Cel mai recent album al lui Robbie Williams, „Reality Killed the Video Star”, primul său material discografic din ultimii trei ani, a fost lansat pe 9 noiembrie 2009.