Cele cinci vrăjitoare care au început, în urmă cu nouă zile, la Cluj, un ritual de „dezlegare a blestemului flăcării violete” au încheiat ceremonialul și susțin că demersul lor a avut succes, astfel încât Parlamentul României a devenit mai curat, iar blestemul „s-a spart și s-a plesnit”.
Cele cinci vrăjitoare din Cluj, Buftea și București s-au adunat, aseară, la marginea pădurii Făget de lângă Cluj-Napoca, unde au așternut pe zăpadă, lângă un pârâu, două cearceafuri violete. Au aprins focuri în două ceaune și mai multe lumânări, după care au început descântecele și pasele cu mâna deasupra ceaunelor.
„Nouă zile și nouă nopți am descântat pentru țara României, ca să fie bine în Parlament, să nu se mai certe, să fie liniște și pace. Am făcut ritualul pentru Guvern, pentru Parlament, am lucrat pentru țară și pentru parlamentari, să fie pace între ei, să nu se mai certe. Doamne ajută!”, a spus vrăjitoarea Lucica, cea mai în vârstă dintre cele cinci.
Vrăjitoarea Sandra a completat că, în cadrul ritualului, a fost descântat Parlamentul „ca să rămână curat”, iar Cireșica a subliniat că s-a descântat „nouă nopți și nouă zile, la Parlament să-i fie bine”.
„Să fie țara curată și Parlamentul curat de blesteme, de vrăji și farmece. Parlamentul să fie curat și limpezit, în știrea lui Dumnezeu, că noi am descântat, tot răul l-am îndepărtat, pentru binele Parlamentului, să fie liniște și înțelegere pentru binele țării. Am descântat pentru alungarea spiritului rău din Parlament. Să se ducă răul pe pustii. Îndepărtează răul din Guvern, din Parlament, cel care vine la conducere, cel care este la conducere să aibă milă pentru țara românească și pentru oamenii sărmani”, a descântat Cireșica.
Ea a susținut că ritualul a avut succes, iar după descântecele care au durat nouă zile și nouă nopți „parlamentarii României vor ajunge să aibă înțelegere între ei și va fi liniște și pace”.
„O să aibă efecte benefice această muncă de cinci vrăjitoare puternice care au descântat împreună”, a susținut Cireșica, adăugând că și stropirea Palatului Parlamentului cu apă din Someș și Arieș și-a făcut efectul.
La rândul său, Sandra a susținut că vrăjitoarele au reușit să potolească „răutatea, neînțelegerile și dezbinarea”.
„Blestemul flăcării violete asupra Parlamentului s-a spart și s-a plesnit în ultima seară a ritualului”, a spus vrăjitoarea Sandra.
O altă vrăjitoare, Claudia, care a dat în cărțile de tarot, a dat garanții că Parlamentul României a devenit mai curat.
„Am deschis cărțile de tarot și garantez că a rămas Parlamentul României curat. Mi s-a arătat în cărți că descântecul pe care l-am făcut a fost unul benefic. Garantez că nu mai are blesteme și farmece”, a spus Claudia.
Cele cinci vrăjitoare au descântat și pârâul, au aruncat în apă flori galbene și roșii, precum și lumânări aprinse, puse pe o placă violetă, după care au spart ulcele de lut.
„Cum se sparg ulcelele de lut, așa să se spargă blestemele și farmecele din Parlament și așa să se ducă necazul”, a mai spus vrăjitoarea Cireșica.
La finalul ritualului, cele cinci vrăjitoare au format un cerc și au înconjurat cearceafurile violete unde și-au desfășurat descântecele.
Cele cinci vrăjitoare au început, la sfârșitul săptămânii trecute, la Cluj-Napoca, un ritual de nouă zile și nouă nopți, susținând că vor să desfacă blestemul flăcării violete despre care spun că s-a abătut asupra Parlamentului României. Ritualul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute pe malul râului Someș, dar și pe cel al Arieșului, după care s-a desfășurat în pădurea Baciu și în cimitirul din comună.
Cele cinci vrăjitoare au susținut că au primit felicitări pentru demersul lor din partea unor „guvernanți și parlamentari”, însă parlamentarii clujeni și-au exprimat dezacordul față de ritualul acestora, afirmând că astfel de acțiuni afectează imaginea Parlamentului și chiar a României ca țară membră a Uniunii Europene.