Vizită de lucru

Ritm alert pe șantierele Spitalului de Urgență Suceava

Inspectarea șantierului Centrului de Radioterapie și diagnostic
Inspectarea șantierului Centrului de Radioterapie și diagnostic

Lucrările de amenajare a viitoarei secții de îngrijiri paliative, la Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, au fost inspectate, ieri, de președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, și de managerul unității medicale, Vasile Rîmbu, la fel ca și celelalte șantiere deschise în incinta spitalului. Flutur a declarat că dorește să se asigure că ”sunt luate toate măsurile pentru ca viitorii pacienți ai acestei secții să aibă condiții normale de cazare, că saloanele vor avea un sistem de iluminat și de aerisire corespunzător și că prin noul sistem de termoizolație va fi evitată apariția igrasiei și va fi asigurat confortul termic”.
De asemenea, președintele CJ a spus că secția de îngrijiri paliative, care va avea doar 25 de paturi, este absolut necesară spitalului, chiar dacă acesta are încadrarea ”de Urgență”, deoarece sunt situații când pacienți ai spitalului, aflați în faze terminale ale bolii, nu pot fi externați pentru că nu au familii care să-i îngrijească la domiciliu sau sunt într-o stare foarte gravă. ”Această secție este doar pentru pacienții spitalului”, a subliniat Flutur.
Inspecția de ieri și precizările de mai sus ridică suspiciunea că au existat reclamații, cel puțin la nivelul administrației județene, dacă nu chiar la nivel central, în legătură cu înființarea acestei secții la Spitalul de Urgență. În ciuda insistențelor presei, nici Gheorghe Flutur, nici Vasile Rîmbu nu au dorit să discute acest aspect, dar este posibil ca deranjați de apariția secției de îngrijiri paliative la spital să fie unii furnizori de astfel de servicii.
Managerul Vasile Rîmbu a spus, la rândul său, că personalul auxiliar care va deservi această secție a început deja cursurile de perfecționare pentru îngrijiri paliative.
Lucrările de amenajare sunt în fază avansată și vor fi finalizate, foarte probabil, la sfârșitul acestui an.
Flutur: Spitalul din Suceava trebuie să devină ”un vârf de lance în ceea ce privește spitalele din România”
Tot ieri, Flutur a vizitat și șantierele de la noua parcare, de la Cardiologie, de la Centrul de Radioterapie și diagnostic precoce și de la pregătirea terenului pentru blocul de locuințe pentru medici și pentru spitalul de pediatrie. “Mă bucur că au început lucrările la secția Cardiologie, cu supraînălțarea corpului F. Spitalul de Urgență Suceava va avea astfel capacitate mai mare de internare pentru bolnavii cardiaci care, din păcate, sunt mulți în județul Suceava. Lucrările la Centrul de Radioterapie sunt destul de avansate și sperăm ca în cursul anului viitor să poată fi dat în folosință”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a mai spus că ”ne vom uita în urmă peste trei-patru ani și vom vedea ce a însemnat să investești la Spitalul Suceava” ca să devină ”un vârf de lance în ceea ce privește spitalele din România, așa cum începe să fie deja pe Regiunea de Nord-Est în momentul de față”, a afirmat Flutur.
Acesta a subliniat că, dacă în 2009, când spitalul a fost preluat în subordinea CJ Suceava, se planificau mari investiții pentru amenajarea ambulatoriului spitalului și modernizarea majorității secțiilor și compartimentelor, în prezent se poate vorbi de o extindere a spațiilor spitalului, atât pe orizontală, cât și pe verticală.
“Terenul începe să fie pregătit pentru blocul pentru medici în curtea spitalului, puțin mai departe de pavilioanele medicale, dar trebuie să ne gândim la toate dotările, utilitățile, inclusiv la spații verzi pentru ei, se lucrează deja, suntem avansați cu nivelarea terenului, cu împrejmuirea, aștept ca Guvernul să dea drumul la Programul Apartamente-locuințe pentru medici și să intrăm și cu asta în linie dreaptă. Spitalul a câștigat puncte în competiția cu alte spitale în privința parametrilor pentru acreditare și se vede cu ochiul liber că s-a muncit foarte mult la Suceava. Eu cred că suntem pe drumul bun”, a mai spus Flutur.
Rîmbu: “Dacă există voință, există și soluții”
La rândul său, managerul SJU Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat că descentralizarea și concentrarea eforturilor cu resursele locale pentru dezvoltarea serviciilor medicale și investițiilor la acest spital au ca efect asigurarea unor condiții mai bune pentru pacienți și personalul unității, subliniind că “dacă există voință, există și soluții”.
“Descentralizarea și concentrarea eforturilor cu resursele locale pentru dezvoltarea serviciilor medicale și dezvoltarea tuturor investițiilor, care să aibă ca efect condiții mai bune și pentru personal și pentru pacienți, nu au fost în zadar și ca dovadă este faptul că din ce în ce mai multă lume este nevoită să recunoască că la noi s-a întâmplat ceva bun. Nu într-atât cât ne-am dori, dar important este că suntem pe drumul pe care am pornit hotărâți să ajungem acolo unde toată lumea își dorește. Toată lumea vorbește de reforma în sănătate, toată lumea își dorește altceva, însă noi, cu adevărat, facem ceea ce unii sau alții așteaptă să se îndeplinească”, a mai spus Rîmbu.

Lucrări de izolare la secția Îngrijiri paliative
Lucrări de izolare la secția Îngrijiri paliative
Se lucrează la extinderea secției Cardiologie
Se lucrează la extinderea secției Cardiologie
Ritm alert pe șantierele Spitalului de Urgență Suceava
Ritm alert pe șantierele Spitalului de Urgență Suceava
Inspectarea șantierului Centrului de Radioterapie și diagnostic
Inspectarea șantierului Centrului de Radioterapie și diagnostic

Recomandări

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și trei dintre copii sunt în continuare în spital

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital
Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital

Proiect transfrontalier pentru sănătatea copiilor: BLOOM aduce echipamente medicale moderne în Suceava și Kolomyia

Spitalul Clinic din Suceava angajează avocat în două procese intentate de fosta directoare de la Resurse Umane, Dana Mamciuc

Misiuni de salvare de peste 2,5 milioane de km, echivalentul ocolului Pământului de 62 de ori, ale ambulanțelor din județul Suceava