Riscăm niște concluzii?

După ce s-au încheiat meciurile din această lună din preliminariile Campionatului European ediția 2020, la un calcul strict matematic rezultă că s-au jucat deja 60% din partidele programate. Pentru România, asta înseamnă că deja am jucat 6 din cele 10 meciuri, drept pentru care cred că ne putem risca la niște concluzii pe baza celor văzute. Mi se pare corect să începem cu ceea ce e de bine, mai ales că nu ocupă cine știe cât spațiu! E sigur că avem portari, adică cel puțin doi de nivel maxim posibil, din moment ce unul ne-a salvat literalmente de o rușine imensă, reușind să nu primească într-o repriză decât un gol de la Spania care a avut vreo 8 ocazii clare. Celălalt, Ionuț Radu, care a avut un parcurs excelent la C.E. under 21, nu încape ca titular tocmai din cauza formei ieșite din comun a lui Tătărușanu. Despre fundași nu prea avem ce zice de bine, despre mijlocași cam tot așa, deci mai avem de remarcat doar un atacant, pe numele său Pușcaș, care are tot ce se poate cere unui marcator: tehnică, forță, viteză, plasament, simț al porții. Pușcaș stă extraordinar de bine pe picioare, cu sau fără minge, iar atunci când are ocazia trage fără ezitare, fără să aștepte nu știu ce poziție ideală. Este fără discuție cel mai bun produs pe acest post de la Florin Răducioiu încoace, având însă și ceva forță în plus față de acesta. Apărarea a fost alcătuită haotic, din debutanți timorați amestecați cu babe complet expirate, produsul final fiind comic la extrem și în egală măsură tragic. Din nefericire, mijlocul este cam de același nivel, cu un Stanciu tot mai puțin conectat, cu un Ianis Hagi evident nejucat la clubul său (ce dracu’ o fi căutat în Belgia!?) și cu un Florinel Coman uitat la club de un selecționer atât de prost, încât pe lângă el și Daum și Piți, lasă-ne!, par de-a dreptul geniali. Da, încă ne putem califica, însă asta presupune victorii pe linie. Și cum naiba să speri la ele, când te chinui un meci întreg să îi dai amărâtei ăleia de Malta un biet gol?