Pe la mijlocul anilor ’70, zona industrială din municipiul Suceava se dezvolta continuu și odată cu aceasta creștea tot mai mult nevoia de locuințe. Pentru asta era nevoie de stabilirea altor amplasamente pentru alte câteva mii de apartamente. Politica lui Nicolae Ceaușescu în privința terenurilor agricole devenea tot mai fermă. Cât mai puține terenuri să fie afectate de construcții și cât mai multe trebuiau redate agriculturii. Situația se înrăutățea din acest punct de vedere pe zi ce trecea, tot mai multe terenuri intrând sub interdicția de a se mai construi pe ele.
Arhitectul Eusebie Latiș, fost director al Centrului de Proiectări Suceava, își amintește: ”În schițele de sistematizare a localităților, astăzi denumite planuri urbanistice generale (PUG), tot mai des refăcute la ordinul conducerii de atunci, nu scăpa nici o localitate fără a scoate în afara perimetrului construibil noi zone cu interdicție definitivă de construcție. Deși aveau locuințe pe ele, nu în puține comune au fost puse sub interdicție de a se mai construi sate întregi. În ultimii ani ai dictaturii, în baza unui plan numit «De strămutare», conducerea fiecărei comune trebuia să raporteze la județ și apoi mai sus câte gospodării din afara perimetrului construibil a dezafectat și le-a mutat în centrul de comună. Motivația era dată de reducerea cheltuielilor, mai puține drumuri, chiar și școli, economie la rețelele edilitare și desigur, mai mult teren pentru agricultură. Această politică de dezafectare a locuințelor nu putea să aducă decât indignare și dezaprobare în rândul populației și chiar ură din partea celor afectați”.
Cartierul Cuza Vodă a fost ridicat în trei etape, în zone diferite ale Burdujeniului
În municipiul Suceava, s-a ajuns la începerea proiectării, în paralel cu cartiere din partea de sus a orașului, a următorului ansamblu de blocuri, într-o zonă cu locuințe, majoritatea case cu un singur nivel înconjurate de terenuri agricole. Cartierul avea să fie denumit Cuza Vodă și a fost ridicat într-o perioadă de aproximativ 15 ani de zile. Construcția cartierului s-a făcut în trei etape, prima dintre ele derulându-se în paralel cu construcția cartierului George Enescu. Așadar, primele blocuri aveau să se ridice în această zonă a orașului, devenită cartier al Sucevei încă din anul 1926, la începutul anilor ’70. Blocurile de locuințe ridicate între Calea Unirii și străzile Gheorghe Doja și Mircea Damaschin aveau să poarte denumirea de Cuza Vodă I. A urmat apoi ridicarea celei mai populate zone a cartierului, construită în arealul cuprins între Calea Unirii, noua Cale Burdujeni, strada Eroilor și magistrala CFR, cu o derulare a construcțiilor până în prima parte a anilor ’80. Au fost afectate de demolări case aflate pe Calea Unirii și cele aflate pe partea stângă a străzii Eroilor, când parcurgi artera către ieșirea din oraș. O ultimă dezvoltare a noului cartier s-a făcut spre partea de nord a Căii Burdujeni, până în zona fostului Cinematograf Burdujeni, pe fostele amplasamente ale caselor locuitorilor Burdujeniului, purtând denumirea de Cuza Vodă III și fiind finalizat la mijlocul anilor ’80.
Prefabricatele din beton, o soluție pentru noul ansamblu de blocuri
Acest ansamblu de locuințe, care avea să totalizeze peste 4.500 de apartamente, a fost construit în marea lui majoritate din prefabricate, folosindu-se panouri din beton armat. Aceste prefabricate se aduceau spre sfârșitul anilor ’70 de la o fabrică din Roman, însă s-au produs apoi în Poligonul de Prefabricate dat în folosință în zona Burdujeni. Ele aduceau și câteva dezavantaje în raport cu sistemul clasic de zidărie portantă, având o slabă izolare termică, care în condițiile unei încălziri precare, precum cea din anii ’80, duceau la apariția condensului și a mucegaiului în apartamente. Pe lângă asta, aceste elemente structurale nu permit modificarea ulterioară asupra funcționalității locuinței, dând și o uniformizare excesivă a locuințelor, cu fațade lipsite de personalitate. Datorită creșterii procentului de folosire a prefabricatelor, în perioada anilor 1980-1982, în Suceava se realiza cel mai mare număr de locuințe, anual fiind ridicate peste 3.000 de apartamente.
Noul cartier reducea problema transportului spre zona industrială
Fiind construit aproape de zona industrială, noul cartier prezenta un avantaj esențial la acele vremuri, cel al rezolvării transportului spre și de la serviciu. Această problemă a transportului urban era deja amplificată în acea perioadă de raționalizarea carburanților, lipsa acestora ducând la un transport în comun dificil în relația cu zona industrială a orașului. Abia în anul 1987, odată cu introducerea transportului electric cu troleibuze în Suceava, transportul a fost oarecum rezolvat, noua linie legând cartierul Cuza Vodă cu zona industrială și cartierele de sus ale orașului. Cartierul mobila noua poartă de intrare în Suceava dinspre Botoșani și Dorohoi, aducând totodată modificarea traseului de ieșire spre municipiul reședință din județul vecin, printr-o arteră de circulație modernă și directă.
În timpul vizitei făcute de Nicolae Ceaușescu la Suceava la mijlocul anilor ’70, a fost inaugurat noul pod peste râul Suceava, modernizat și lărgit la 4 benzi de circulație, pod care avea să unească cartierele centrale ale orașului și zona industrială cu noul cartier Cuza Vodă care prindea contur. El s-a plimbat atunci în zona cartierului nou ridicat în Burdujeni, fiind nemulțumit de aspectul blocurilor noi. Imediat după plecarea sa, în zona centrală a cartierului din jurul sensului giratoriu de astăzi s-au construit acele blocuri turn, care au obturat priveliștea spre cartierul din spate. Era de fapt o metodă de mascare cu blocuri înalte, plasate în față, a noilor cartiere muncitorești, întâlnită de altfel și în George Enescu.
A existat apoi o încercare de demolare a vechiului Târg Evreiesc din Burdujeni Sat, oprită în urma unor proteste ale comunității evreiești. Valoarea caselor distruse nu reprezenta nimic pentru conducerea de atunci, important fiind numărul de familii cărora urma să li se dea apartamente în schimb. Din vechiul târg al Burdujeniului s-au păstrat sediul fostei primării, care a îndeplinit această funcție între anii 1902-1926, fosta Școală de Băieți, actualmente Școala Gimnazială Nr. 5 „Jean Bart”, și Spitalul Burdujeni, în prezent Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Suceava. Au rămas în picioare, de asemenea, o parte din sediul fostei Întreprinderi Republicane de Industrializare a Cărnii (IRIC), ridicată printr-o cooperare anglo-română în anul 1911, ca Fabrica de Mezeluri și Bacon, și impunătoarea Gară Burdujeni, cu peste un secol de existență.
Impunerea unei alternative la singura arteră de acces spre zona industrială
În a doua parte a anilor ’70, când dezvoltarea orașului se făcea într-un ritm alert, proiectanților suceveni li se cereau periodic machete de dezvoltare în perspectivă a orașului, pe care le expuneau la București șefului statului, pentru vizionare. Așa se face că o asemenea machetă a municipiului Suceava fusese expusă într-o sală de la Comitetul Central al PCR, iar arhitectul Eusebie Latiș își amintește: ”După zile de așteptare în jurul machetei, într-o seară apare un consilier al președintelui, pe care deja îl mai întâlnisem, privește macheta, pune câteva întrebări și își notează ceva într-un carnețel. A doua zi apare Ceaușescu, primul secretar al Comitetului Județean de Partid Suceava îi face o scurtă prezentare, urmează câteva întrebări, iar la un moment dat Tovarășul fixează bățul arătător pe versantul nordic al orașului și întreabă de ce nu propunem încă un traseu (în afară de Ana Ipătescu) spre zona industrială. Primul secretar mulțumește pentru indicații și după studii mai aprofundate a fost deschis drumul Serpentinelor, o parte a traseului acestuia urmând terasamentul fostei căi ferate înguste Ițcani-Obor, care ajungea până în fața Policlinicii actuale.” Serpentinele s-au deschis circulației la sfârșitul anilor ’70 și împreună cu Calea Cernăuți ajută astăzi mult la decongestionarea traficului în municipiu.
Cartierul Obcini, ultima zonă compactă cu blocuri ridicată în Suceava
Ultimul ansamblu de locuințe realizat înainte de 1990 în Suceava a primit numele de cartierul Obcini, luându-și denumirea de la amplasarea sa spre zona montană a județului. Cuprinzând o zonă compactă de blocuri cu peste 2.500 de apartamente, pentru construcția sa a fost nevoie de demolarea unei mari părți a satului Sfântu Ilie, aflat la marginea orașului. Cartierul avea să deservească, în bună parte, noua zonă industrială construită în comuna Șcheia. A fost construit în a doua jumătate a anilor ’80, fiind neterminat în momentul schimbării regimului politic în România.
Contrar obiceiului din acea perioadă, în acest cartier s-au proiectat și executat și unele blocuri cu mai puțin de 5 niveluri. Cartierul era ușor de recunoscut datorită blocurilor cu șarpantă, acoperite cu țiglă roșie și mobila poarta de intrare în oraș dinspre București și Vatra Dornei. A fost vizitat de Nicolae Ceaușescu la mijlocul lunii septembrie a anului 1989, președintele fiind atunci nemulțumit de aspectul de cazarmă dat de acoperișurile mari ale blocurilor. Ceea ce nu știa președintele la Suceava, pe 16 septembrie 1989, era faptul că zilele îi erau deja numărate, urmând să devină o amintire peste doar 100 de zile.
