Examen

Rezultate slabe la sesiunea din toamnă a bacalaureatului. Doar un sfert dintre candidați au promovat

Prestație slabă a absolvenților de liceu din județul Suceava în cadrul sesiunii din toamnă a examenului de bacalaureat.
Rata de reușită a candidaților este de aproape 23%, rezultat ce plasează județul nostru sub media înregistrată la nivel național, respectiv 26%.
215 elevi au fost declarați „promovați”, dintr-un total de 936 de candidați care au susținut testarea.
Nici mediile celor care au reușit să treacă de examenul maturității nu sunt mari, astfel că în centralizările județului nu figurează nici o medie de 10 sau între 9 și 9,99.
Doar cinci elevi au reușit să obțină medii între 8 și 8,99, cel mai mare calificativ aparținând unui absolvent al Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, care a fost notat cu 8,65.
Cele mai multe medii (182) aparțin intervalului 6-6,99, iar alte 28 sunt între 7 și 7,99.
485 de candidați au medii sub 5, iar 234 au medii între 5 și 5,99.
Precizăm că media minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5, iar media finală, totală, a tuturor disciplinelor, necesară pentru promovarea examenului, este minimum 6.
Liceele cu nici un candidat promovat
Câteva licee din județ s-au remarcat la această sesiune a bacului prin faptul că nici unul dintre elevii înscriși la examen nu a reușit să promoveze, asta pe lângă faptul că nici rezultatele din vară nu au fost strălucite.
La Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor 18 absolvenți s-au înscris pentru a susține probele, însă nici unul nu a reușit să le și promoveze. 14 au picat examenul, iar patru au absentat.
La Liceul Tehnologic „Liviu Suhar” Iacobeni, din cei șase înscriși, patru au fost respinși, iar doi au lipsit.
Rezultate mediocre și la Liceul Tehnologic „Nicanor Moroșan” Pârteștii de Jos, unde cinci absolvenți figurează ca absenți, iar doi au picat testarea.
Promovare zero s-a înregistrat și la Liceul Tehnologic Moldova” Suceava (trei respinși, opt absenți), Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim” Marginea (cinci elevi nepromovați și patru absenți) și Liceul Teoretic „Moldova” Suceava (trei respinși, un absent).
Covasna are cele mai bune rezultate
În țară, rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie se situează la 26%, superioară cu aproape 2% celei din sesiunea de toamnă a anului trecut. Au promovat 7.758 de candidați dintr-un total de 29.849 de candidați prezenți.
Promovabilitate peste 30% s-a înregistrat în județele Covasna (35,59%), Vaslui (32,17%), Iași (31,75%), Alba (30,24%), Sibiu (30,20%) și Botoșani (30,15%). Rata de reușită în Capitală este de 23,09%. Județele în care această rată s-a situat sub 20% sunt Giurgiu (14,99%), Ilfov (16,42%) și Mehedinți (19,95%).
Rezultatele finale vor fi făcute publice miercuri, 6 septembrie, după rezolvarea contestațiilor.

Recomandări

Doar patru din zece elevi au reușit să promoveze simularea de la clasa a VIII-a, mai puțini decât în prima sesiune

Care sunt școlile cu cele mai bune rezultate la simularea de la clasa a VIII-a

Colegiile naționale ”Ștefan cel Mare” și „Petru Rareș” Suceava au cele mai bune rezultate la cea de-a doua simulare a evaluării naționale organizată de IȘJ Suceava
Colegiile naționale ”Ștefan cel Mare” și „Petru Rareș” Suceava au cele mai bune rezultate la cea de-a doua simulare a evaluării naționale organizată de IȘJ Suceava

După ce a promovat la proba scrisă pentru permisul de conducere inclusiv analfabeți, comisarul-șef Radu Obreja a cerut să fie achitat

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava