Răsturnare spectaculoasă:

Rezultate finale provizorii de la BEC: Traian Băsescu 50,33%, Mircea Geoană – 49,66% [UPDATE – 14:55]



Foto: Mihai BARBU
Foto: Mihai BARBU

Traian Băsescu a obținut la scrutinul de duminică 50,33% din voturi, iar Mircea Geoană 49,66%, potrivit rezultatelor finale, dar încă nevalidate, anunțate, luni, de purtătorul de cuvânt al BEC Marian Muhuleț. Muhuleț a precizat că acestea sunt datele centralizării voturilor din toate cele 21.706 secții de votare deschise la turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Conform acestor date, prezența la urne la acest scrutin a fost de 58,02%. În favoarea lui Traian Băsescu s-au pronunțat 5.275.808 alegători, în timp pentru Mircea Geoană au optat 5.205.760 cetățeni cu drept de vot. Potrivit datelor făcute publice de BEC, din totalul celor 18.303.224 alegători înscriși în listele electorale permanente, duminică s-au prezentat la urne 10.620.116 cetățeni cu drept de vot (58,02%), fiind un număr de 10.481.568 voturi valabil exprimate (98,69%) și 138.476 voturi nule (1,30%).
Exit-poll-urile îl dăduseră câștigător pe Mircea Geoană,
Aseară, imediat după închiderea urnelor, trei dintre cele patru institute de sondare care au prezentat date centralizate până la ora 19.00 îl indicau câștigător al alegerilor prezidențiale pe candidatul PSD, Mircea Geoană, care l-ar fi devansat pe contracandidatul său, actualul președinte Traian Băsescu, candidatul democrat-liberalilor, la o diferență de aproximativ trei procente. CSOP a prezentat egalitate între cei doi candidați.
Potrivit exit-poll-ului CCSB, difuzat de Antena 3, după centralizarea datelor înregistrate până la ora 21.00, Mircea Geoană ar fi obținut, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, 51% din voturi, în timp ce Traian Băsescu ar fi primit 49%.
La primul tur de scrutin, CCSB îl dădea pe Traian Băsescu cu 34,1% și pe Mircea Geoană cu 30,9%.
Rezultatele finale ale BEC după primul tur au fost: Traian Băsescu 32,44%, Mircea Geoană 31,15%, în condițiile unei prezențe la vot de 54,37%.
Potrivit rezultatelor finale ale exit-poll-ului realizat de CURS pentru TVR, candidatul PSD la Președinție Mircea Geoană ar fi obținut, la scrutinul de ieri, 50,7% din voturi, iar Traian Băsescu 49,3%.
Rezultatele CURS bazate pe datele centralizate de la ora 19.00 indicau că Mircea Geoană ar fi obținut 50,80 % din voturi, în timp ce Traian Băsescu ar fi fost votat de 49,20 % din alegători.
Potrivit exit-poll-ului INSOMAR, difuzat de Realitatea TV, după centralizarea datelor înregistrate până la ora 21.00, Mircea Geoană ar fi obținut, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, 51,2% din voturi, iar Traian Băsescu 48,8%.
Potrivit rezultatelor exit-poll-ului de CSOP și difuzat de B1Tv, în baza datelor centralizate de la ora 19.00 Traian Băsescu ar fi obținut 50% la alegerile de ieri, iar Mircea Geoană 50%.

Traian Băsescu e câștigătorul alegerilor, contrar primelor informații, scrie presa străină

Presa internațională scrie că rezultatele oficiale parțiale la alegerile prezidențiale din România îl prezintă câștigător pe Traian Băsescu, după ce majoritatea sondajelor efectuate la ieșirea de la urne au arătat un rezultat în favoarea lui Mircea Geoană, ambii candidați revendicând victoria.
Președintele în exercițiu de centru-dreapta, Traian Băsescu, îl devansează pe rivalul său social-democrat Mircea Geoană în alegerile prezidențiale, conform rezultatelor oficiale parțiale publicate luni, după ce duminică seara ambii candidați și-au revendicat victoria, transmite AFP.
Agenția Reuters publică de asemenea rezultatele oficiale parțiale, menționând că Traian Băsescu pare să fie câștigătorul scrutinului. Deși duminică seara majoritatea exit-poll-urilor îl prezentau pe Geoană câștigător cu un ușor avans, partidul de centru-dreapta aliat cu Băsescu a afirmat că numărătoarea paralelă a voluntarilor săi arată că președintele în exercițiu va câștiga, subliniază Reuters.
Informațiile sunt prezentate și de Associated Press, care amintește de asemenea că ambii candidați și-au revendicat victoria duminică seara. Geoană, care s-a autointitulat un unificator și un jucător în echipă, s-a declarat câștigător, numind rezultatele exit-poll-urilor „o victorie a normalității, o victorie a decenței, pentru toți cetățenii care își doresc o viață mai bună”. Dar Băsescu a susținut că aceste rezultate sunt înșelătoare. „Veți vedea manipulările pe posturile de televiziune. … Astăzi, puteți avea deplină încredere în mine când vă spun că am câștigat”, a afirmat el.
Euronews constată că institutele de sondare a opiniei publice arătau un scor foarte strâns al acestui scrutin, apreciind că, în condițiile unei marje de eroare de circa 5 procente, este greu de spus care este rezultatul corect. S-a sperat că aceste alegeri vor liniști scena politică din România și vor permite țării să continue demersurile pentru soluționarea problemelor economice cu care se confruntă. În schimb, se pare că o nouă rundă de dispute politice tocmai a început, conchide Euronews.
Radio Nederland relatează că, indiferent cine va câștiga scrutinul, se va confrunta cu provocări imense: România este una dintre cele mai sărace țări ale Uniunii Europene și a căzut pradă unei grave recesiuni economice. Câștigurile românilor ating numai 46 la sută din media UE, iar moneda națională s-a depreciat cu 4,7 procente față de euro în 2009. În același timp, România se confruntă cu fenomenul corupției și a fost plasată pe ultimul loc la nivelul UE de către Transparency International.
Sub titlul „Președintele României refuză să recunoască înfrângerea”, Irish Times scrie că scorul strâns al scrutinului, pe fondul acuzațiilor de furt electoral venite din ambele părți, sugerează că impasul politic din România ar putea dura mai mult timp. Referindu-se la situația dificilă în care se află în prezent România, publicația scrie că în mare parte popularitatea lui Mircea Geoană și a PSD se bazează pe reticența lor față de reducerea drastică a cheltuielilor publice, pe care cei mai mulți experți financiari și FMI o consideră necesară pentru ca România să își stabilizeze economia.
Potrivit The Wall Street Journal, faptul că ambii contracandidați revendică victoria și scorul strâns ridică semne de întrebare cu privire la măsura în care noul președinte va dispune de un mandat suficient de puternic pentru a impune schimbările necesare scoaterii României din cea mai gravă criză economică de după căderea comunismului.
Și New York Times remarcă rezultatul strâns al alegerilor prezidențiale din România, precizând că românii dezamăgiți au declarat că merg la vot pentru că își doresc o schimbare și o situație de stabilitate politică într-un moment de criză economică. Dar în loc să fie concentrată pe problemele economiei, ultima săptămână dinaintea votului a fost dominată de o înregistrare video din 2004 în care Traian Băsescu pare că ar fi lovit un copil de 10 ani, lucru pe care actualul președinte l-a negat.
Pentru Financial Times, oricine va ieși învingător va fi supus presiunii bancherilor, mediului de afaceri și partenerilor României din Uniunea Europeană care doresc stoparea crizei politice, apărute în octombrie, când partidele de opoziție au răsturnat guvernul de coaliție al lui Emil Boc, prim-ministru și aliat apropiat al lui Traian Băsescu. Fondul Monetar Internațional a suspendat acordarea împrumutului de 20 de miliarde de euro până la instaurarea unui nou Guvern care să opereze reduceri bugetare. Traian Băsescu a promis reduceri de personal în sectorul bugetar, după cum sugerează FMI, pentru soluționarea problemelor bugetare. Mircea Geoană a precizat că nu va face acest lucru, dar a promis și el că va coopera cu FMI.
Bloomberg analizează situația economică a României și analizează scrutinul prezidențial prin prisma pieței financiare.
Agenția China Nouă notează la rândul său că alegerile de duminică sunt considerate cruciale pentru România, întrucât câștigătorul va trebui să acționeze rapid pentru a numi un nou prim-ministru și a rezolva criza politică.