Performanță uriașă izbutită de sportivul Andrei Gag, legitimat la CSU Suceava și CSM Arad. Atletul român în vârstă de 25 de ani a dat lovitura la Mondialele indoor de la Portland (SUA), unde a reușit să cucerească medalia de argint în proba de aruncare a greutății, cu un rezultat de 20,89 metri. Aurul i-a revenit lui Tomas Walsh (Noua Zeelandă), cu 21,78 m. Sportivul pregătit de profesorul Ion Zanfirache are parte de un sezon excelent. Calificat deja la Jocurile Olimpice, acesta a reușit în ultimele două săptămâni să-și treacă în cont atât aurul la Campionatele Balcanice, cât și pe cel de la Cupa Europei de aruncări lungi.
„Este o performanță uriașă, un asemenea rezultat n-a mai fost realizat de un sportiv senior legitimat la un club sucevean din anul 1984, când Ilie Matei reușea să urce pe treapta a doua a podiumului de premiere la Olimpiada de la Los Angeles. De asemenea, medalia obținută de Andrei Gag este prima pentru România după o pauză de 12 ani la Campionatele Mondiale. Este un rezultat fantastic pentru Clubul Sportiv Universitar Suceava, cel mai mare din istorie. Andrei se află într-o formă foarte bună și sper ca evoluțiile sale să păstreze pe aceeași linie în 2016, când sunt programate alte două competiții importante, Campionatele Europene de la Amsterdam și Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro”, a declarat Sorin Rață, directorul grupării CSU Suceava.
La Campionatele Mondiale de la Portland au participat peste 600 de sportivi din 154 de țări, România fiind reprezentată de 12 atleți, zece la feminin și doi la masculin.
România a fost prezentă la toate edițiile, obținând un total de 27 de medalii (26 la feminin și una la masculin), dintre care zece de aur, nouă de argint și opt de bronz.
Iată palmaresul complet al participării românești la CM de atletism indoor, comunicat de biroul de presă al FRA:
Paris 1985
Aur – Cristeana Cojocaru – 800 m
Argint – Fița Lovin – 1.500 m
Bronz – Maria Simeanu – 800 m
Indianapolis 1987
Aur – Doina Melinte – 1.500 m
Bronz – Maricica Puică – 3.000 m
Budapesta 1989
Aur – Doina Melinte – 1.500 m
Argint – Marieta Ilcu – Lungime
Bronz – Margareta Keszeg – 3.000 m
Sevilla 1991
Argint – Violeta Beclea Szekely – 800 m
Argint – Margareta Keszeg – 3.000 m
Bronz – Ella Kovacs – 800 m
Bronz – Tudorița Chidu – 1.500 m
Bronz – Marieta Ilcu – Lungime
Toronto 1993
Aur – Marieta Ilcu – Lungime
Aur – Liliana Năstase – Pentatlon
Argint – Violeta Beclea Szekely – 1.500 m
Argint – Margareta Keszeg – 3.000 m
Barcelona 1995
Aur – Gabriela Szabo – 3.000 m
Paris 1997
Aur – Gabriela Szabo – 3.000 m
Maebashi 1999
Aur – Ionela Târlea – 200 m
Aur – Gabriela Szabo – 1.500 m
Aur – Gabriela Szabo – 3.000 m
Argint – Violeta Beclea Szekely – 1.500 m
Lisabona 2001
Argint – Violeta Beclea Szekely – 1.500 m
Argint – Gabriela Szabo – 3.000 m
Budapesta 2004
Bronz – Ștefan Vasilache – Înălțime
Bronz – Ștafeta feminină de 4×400 m (Angela Moroșanu/Alina Răpanu/Maria Rus/Ionela Târlea)