Tăieri ilegale

Rezilia contractele de pază cu ocoalele silvice și făcea prăpăd cu drujba în pădure

Un bărbat din comuna Moldovița s-a ales cu dosar penal, după ce a reziliat contractul de pază cu ocolul silvic și a tăiat ilegal zeci de copaci de pe suprafața de pădure al cărei proprietar era chiar mama acestuia.
Același individ, George P., în vârstă de 54 de ani, este cercetat și pentru că a culcat la pământ peste 130 de copaci de pe proprietățile unor bătrâni între 70 și 90 de ani.
În cursul zilei de miercuri, polițiștii de la Moldovița au fost solicitați să acorde sprijin lucrătorilor silvici din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Suceava la un control de fond pe o suprafață de teren pădure (3,3 hectare) din satul Demăcușa, suprafață care aparține unei bătrâne în vârstă de 77 de ani, Teodora P.
În teren au fost identificate nu mai puțin de 53 de cioate de diferite diametre de esență rășinoasă și foioase (fag), nemarcate.
Materialul lemnos nu a fost găsit la fața locului, volumul arborilor tăiați nemarcați fiind de aproape 46 de metri cubi, cu o valoare de aproximativ 6.000 de lei.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că fiul proprietarei, George P. a reziliat contracul de pază cu ocolul silvic la 12 decembrie 2012, după care a tăiat ilegal acei arbori.
Săptămâna trecută, George P., s-a ales cu dosar penal după ce, tot în urma unui control în pădurea de la Moldovița, s-a descoperit că a tăiat ilegal de pe trei suprafețe de teren nu mai puțin de 131 de copaci nemarcați, în valoare de circa 20.000 de lei. Și în acest caz, suprafețele respective de pădure, cumpărate de suspect pe numele său sau al mamei sale, nu se aflau date în pază nici unui ocol silvic, vechile contracte de prestări servicii fiind reziliate.

Recomandări

Peste 40 de pompieri militari și silvicultori s-au luptat miercuri până târziu în noapte cu un incendiu în fondul forestier la Sadova

Amenzi de 940.500 de lei și confiscări de 765.700 de lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni ale anului

Amenzi de 940.500 lei și confiscări de 765.700 lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni din 2025