Revista Newsweek îl prezintă pe Barack Obama, pe copertă, cu titlul „Primul Președinte Gay”



Revista Newsweek îl prezintă pe președintele american, Barack Obama, pe copertă, cu titlul „Primul Președinte Gay”, după ce acesta și-a exprimat sprijinul pentru căsătoriile între persoane de același sex, săptămâna trecută, relatează Fox News.
În fotografia de pe copertă, Obama apare privind spre cer, cu un halou în culorile curcubeului deasupra capului. Articolul din revistă este scris de jurnalistul homosexual Andrew Sullivan, un conservator declarat, și analizează sprijinul președintelui pentru căsătoriile între persoane de același sex.
Obama a afirmat miercuri că susține căsătoriile gay, schimbându-și poziția asupra unei probleme sociale controversate cu numai șase luni înaintea alegerilor prezidențiale din noiembrie.
Președintele a precizat că, în urma unor discuții îndelungate cu prietenii și familia, inclusiv cu soția și cele două fiice ale lor, el consideră „personal” că homosexualii și lesbienele ar trebui să aibă dreptul de a se căsători.
Viziunea lui Obama este în contrast cu cea a lui Mitt Romney, care va fi probabil contracandidatul său republican la alegerile prezidențiale și care și-a reiterat opinia conform căreia „căsătoria este o relație între un bărbat și o femeie”.
Numărul controversat al revistei Newsweek apare după ce revista Time a prezentat săptămâna trecută, pe copertă, o tânără mamă care își alăpta fiul în vârstă de câțiva ani. Editorul revistei Newsweek, Tina Brown, a considerat fotografia de pe coperta Time drept o provocare.