Expoziție

„Revelionul Caricaturiștilor”, pe 1 septembrie, la Fălticeni

Graficianul Mihai Pânzaru PIM, președintele Filialei Suceava a UAP din România, Niculai Moroșan, managerul Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, Teodor Brădățanu, și directorul Casei de Cultură din Urziceni, Nicolae Petrache

Sala “Pictor Aurel Băeșu” din incinta Muzeului de Artă „Ion Irimescu” a găzduit în seara zilei de duminică, 1 septembrie, vernisajul unei inedite expoziții, „Revelionul Caricaturiștilor”.
Expoziția conține peste 400 de lucrări semnate de caricaturiști din întreaga lume, care au fost apreciate de juriu în cadrul „Revelionului Caricaturiștilor”, un salon internațional de caricatură cu tradiție organizat în fiecare an la Urziceni, pe 31 noiembrie, în preajma Sf. Andrei, decretat patronul spiritual al caricaturiștilor și la care trimit lucrări sute de caricaturiști și epigramiști de pe tot continentul. Festivalul a început simplu, ca un salon de caricatură, în 1996, cu Horațiu Mălăele primul președinte al juriului, alături de renumiții caricaturiști Popas, Crihan, Ciosu, Pai, Crib, Avramescu, Postolache, Crișan, PIM și Leonte care au pus umărul la buna desfășurare a festivalului. Au trecut și au contribuit la renumele manifestării Ștefan Cazimir, Fănuș Neagu, Alexandru Clenciu, Cornel Udrea, iar din 2016 festivalul a devenit internațional și, începând din acel an, la concurs s-au primit minimum 2.000 de lucrări pentru fiecare ediție.
Directorul Casei de Cultură din Urziceni, Nicolae Petrache, a spus în deschidere: „Lucrările au diferite teme pentru că în fiecare an concursul de la Urziceni are o altă temă. Multe sunt semnate de autori străini cu toate că sunt legate de evenimente sau portrete din România. Anul trecut am avut tema Centenar și am rămas surprins că cele mai bune lucrări venite în concurs au fost cele primite de la străini, care s-au documentat foarte bine despre Centenarul nostru. Următoarea expoziție cu care Casa de Cultură din Urziceni va ajunge la Fălticeni va fi una de portrete. Câteva sunt deosebite, fiind realizate în cafea de un designer din Brazilia, iar două le aveți aici”.
Caricaturistul trebuie să fie moral pentru că își asumă un rol de moralizator
Graficianul Mihai Pânzaru PIM este nașul Festivalului de caricatură de la Urziceni, pentru că, la finalul celei de-a treia ediții, după spectacolul artistic organizat după vernisaj, s-a simțit ca la un Revelion.
„Un caricaturist este în primul rând un filozof, este un om foarte atent la ceea ce se întâmplă în jurul lui, un om care își asumă un rol de moralizator și atunci și el trebuie să fie moral, în caz contrar ești ca în politică, ai orice, numai morală nu ai. Eu pledez pentru caricatura fără cuvinte, să faci un desen, să îl transmiți la o expoziție și să recunoască oricine de pe orice meridian sau orice paralelă de pe mapamond mesajul pe care l-a transmis. Sunt oameni sclipitori ca spirit, dar dacă eu vă pun pe pereți un desen însoțit de un text scris în limba urdu, vorbită în Pakistan, ne uităm la text, vedem un desen și nu înțelegem nimic. De aceea școlile de caricatură din Iran, România, Polonia, Cehia, Bulgaria, Serbia, Ungaria, din fosta RDG sunt școli de înalt nivel, pentru că au fost după cortina de fier, era o cenzură, erau artiști adevărați, nu oameni din conjunctură. Caricatura e un limbaj la fel cum oamenii înțeleg emoticoanele, din Alaska până în Australia”, consideră graficianul Mihai Pânzaru.
Orice expoziție poate fi considerată un Revelion
Incitat de afiș, Niculai Moroșan, președintele Filialei Suceava a UAP din România, a venit la expoziția de caricatură pentru a vedea cum este un Revelion pe 1 septembrie.
„Pe o căldură care mă termină, când am auzit de Revelion, am spus că trebuie să mă lămuresc despre ce este vorba. Felicit fălticenenii pentru că o instituție de cultură își îndeplinește cu succes rolul, promovează tot ce ține de arta contemporană, pentru că pentru arta consacrată există muzee în care sunt săli pentru colecții importante. Dacă revin la ideea de Revelion, eu consider Revelionul petrecerea dintre vechi și nou și toată lumea, datorită superstițiilor apărute în timp, cere ceva mai bun decât a fost până acum. Orice expoziție, fie că e de pictură, sculptură, caricatură și orice altceva poate fi considerată un Revelion pentru cei care sunt în sală, sunt iubitori de artă în sensul că artiștii care vin și expun pe simeze într-un fel lasă ceva din activitatea lor de trecut și speră că în viitorul apropiat să vină cu ceva mai bun. O legătură între un vernisaj și cuvântul Revelion ar putea să fie și în acest sens”, este de părere Niculai Moroșan.
Înainte ca publicul să zâmbească la fiecare dintre lucrările expuse până pe 1 octombrie în urbea de pe Șomuz, managerul Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, Teodor Brădățanu, a făcut o punte între caricatură și artă.

Recomandări

Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici în a trăi și a povesti despre satul românesc”

Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici, în a trăi și a povesti despre satul românesc”

Concerte, expoziții, cursuri de măiestrie dedicate muzicii clasice, la „Sommerfest Rădăuți – Muzica comunităților”

„Culorile Bucovinei”, jocuri, desen, pictură, o săptămână creativă pentru copii, la Muzeul Arta Lemnului