Statele Grupului celor Șapte mari economii ale lumii au convenit să convoace astăzi, înainte de deschiderea burselor din Asia, o conferință telefonică de urgență cu miniștrii Finanțelor și guvernatorii băncilor centrale, transmite agenția japoneză Kyodo.
Ministrul japonez al Finanțelor, Yoshishiko Noda, va promite în teleconferință că Japonia va continua să investească în titluri de trezorerie americane, scrie Kyodo, fără a preciza sursele informațiilor.
Miniștrii vor discuta măsuri de prevenire a turbulențelor pe piețele financiare, în contextul problemelor din Statele Unite și Europa, notează agenția niponă.
Surse guvernamentale japoneze au declarat anterior că liderii finanțelor din țările G7 vor participa la o teleconferință de urgență, probabil înainte de deschiderea burselor asiatice de luni, pentru a discuta despre crizele datoriilor de stat din Europa și Statele Unite.