Grădinița cu Program Prelungit „Gulliver” din Suceava a găzduit ieri reuniunea bianuală a directorilor și coordonatorilor de instituții preșcolare din județ.
Tema dezbaterii a fost „Strategii promovate de grădiniță în vederea realizării unei educații inclusive”, iar la acțiune au participat reprezentanți ai universităților în care se instruiește personal didactic, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Suceava, ai autorităților locale și ai organizațiilor colaboratoare ale grădiniței.
Problematica educației inclusive a fost prezentată și dezbătută de specialiști în domeniu, precum profesorul universitar doctor Alois Gherguț de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, profesori ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, directori de școli, logopezi, consilieri.
Activitatea s-a încheiat cu un program artistic „Dans și fantezie” realizat în parteneriat între taraful școlii din Șcheia și preșcolarii Grădiniței „Gulliver” și ai Grădiniței cu Program Normal Obcini.