Sarmale cu orez Sarmalele cu orez sunt prin excelență o mâncare de post. Ele se pot realiza atât cu foi de varza, cat si cu frunze de spanac, ștevie, lobodă sau viță de vie.
Sarmale cu orez în foi de varză acră
Ingrediente (pentru 5 porții)
2,5 kg varză, 200 g orez, 100 g ceapă, 200 g roșii, 200 g ulei, 200 g bulion, 50 g stafide boia dulce, ardei gras, piper, sare, borș sau zeamă de varză.
Instrucțiuni:
1) Alegem foile de varză necesare pentru sarmale, iar restul le tocăm fideluță.
2) Tocăm ceapa foarte mărunt.
3) Prăjim jumătate din ceapa tocată până capătă culoare galbenă, adăugăm orezul, care în prealabil a fost spălat și se lasă să se prăjească puțin.
5) Stingem cu jumătate din cantitatea de bulion și apă fierbinte, în cantitate de două ori mai mare decât orezul.
6) Amestecăm și adăugăm piper și sare după gust, iar după ce dă în fiert se bagă în cuptor, timp de 15 min.
7) Separat rumenim în ulei restul de ceapă, stingem cu bulionul rămas și apă, adăugăm boiaua, ardeiul gras și varza tocată, lăsând să fiarbă în clocote mici.
8) Scoatem orezul din cuptor, la care adăugăm stafidele, amestecăm compoziția și începem să formăm sarmalele.
9) Într-o cratiță punem un rând de varză tocată, peste care așezăm sarmalele de jur împrejur, la mijloc și deasupra se pune restul de varză. Acoperim cu un strat de roții tăiate felii.
10) Dacă este necesar, adăugăm apă sau zeamă de varză. Lăsăm să fiarbă până varza este gata.
11) Din când în când , este nevoie să răsucim oala cu sarmale, pentru a nu se prinde de fund.
Dacă folosim varza dulce, trebuie s-o opărim înainte, apoi să alegem foile, restul de varză se toacă fideluță.
Sărmăluțe cu orez în foi verzi de spanac, sfeclă, lobodă sau viță de vie
Ingrediente (pentru 5 porții)
55 g frunze, 200 g orez, 200 g ulei, 100 g ceapă, borș, piper, sare, 1 linguriță făină, mărar, sare de lămâie, smântână.
Instrucțiuni:
1) Spălăm frunzele în apă rece, apoi le opărim cu atenție să nu se rupă.
2) Preparăm orezul ca în rețeta cu varză acră, însă fără să punem stafide și bulion, în schimb punem mai mult mărar.
3) Formăm sărmăluțele, pe care le așezăm într-o cratiță.
4) Pregătim sosul astfel:
Prăjim în ulei ceapa tăiată foarte mărunt, adăugăm făina, iar după ce s-a rumenit puțin, se stinge cu apă sau borș.
Strecurăm sosul, adăugăm mărarul și se potrivește de piper, sare și de sare de lămâie.
Turnăm acest sos peste sărmăluțe și lăsăm să fiarbă la un foc domol.
Se servesc reci.
(www.crez.org)