Probleme

Restructurări de catedre, în 72 de școli din județ

Sute de cadre didactice, din 72 de unități de învățământ din județul Suceava, riscă să rămână șomeri, după ce Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a luat decizia de a desființa școlile de arte și meserii, începând cu anul școlar viitor, dar și aceea de a reduce numărul de ore în colegiile naționale și tehnice, precum și în licee. Inspectorul școlar general adjunct Daniel Hrenciuc a declarat că „se încearcă o regândire a catedrelor, pentru profesorii titulari la SAM, care nu vor putea preda decât la gimnaziu, dar și pentru cei titulari în licee, cărora li se reduce numărul de ore”.
Potrivit inspectorului școlar general adjunct Daniel Hrenciuc, mai mult de jumătate din cadrele didactice din cele 72 de școli din județ vor fi afectate de măsurile luate de minister.
„Sunt foarte multe cadre didactice, sute de profesori, care vor pierde ore. În aproape fiecare școală din cele 72 de unități de învățământ, peste 65% dintre profesori vor fi afectați de această situație”.

Pe lângă faptul că toți profesorii din cele 53 de școli de arte și meserii din județ, care ar fi trebuit să predea anul viitor în cele 93 de clase SAM propuse spre înființare, trebuie să-și găsească alte catedre, la școlile gimnaziale, și profesorii de liceu vor avea catedra restrucurată.
„Probabil că, în unele cazuri, se va ajunge la restrângere de activitate”, a declarat Daniel Hrenciuc.
Acesta apreciază că cele mai mari probleme vor fi la disciplinele desen și muzică, dar și la educație fizică, latină, sau practică, care de la anul vor fi predate într-un număr mai mic de ore pe săptămână decât cel actual.

Recomandări

Ciprian Anton și inspectorii școlari, prezenți în săli la simulare, în locul profesorilor care au refuzat implicarea

Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”

Cinci echipaje de la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, calificate la faza națională a Olimpiadei de Statistică

Unde merg cei mai mulți boboci la pregătitoare: școlile „Ion Creangă”, „Miron Costin” și Cajvana, câte opt clase

11 Martie 2026 – Ziua Națională a Meseriilor pentru elevii Liceului Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca

Dialogul cultural „Un ceai, o vorbă, o poveste…”, de la USV, va dezbate subiectul „Sportul sucevean: tradiție, performanță și perspective”