Atenționare

Restricții de trafic mai reduse ca în alți ani, în municipiul Suceava, pe 27 decembrie, cu ocazia paradei obiceiurilor de iarnă



Crăciun în Bucovina
Crăciun în Bucovina

Parada obiceiurilor de iarnă din acest an, care va avea loc pe 27 decembrie, se va desfășura pe un traseu diferit față de edițiile anterioare, pentru a evita aglomerarea suplimentară a traficului rutier din municipiul Suceava, deja intens în această perioadă, a anunțat Consiliul Județean Suceava.
În ziua de 27 decembrie, începând cu ora 11:00, parada va porni de pe strada Curtea Domnească, din apropierea Bisericii „Sf. Dumitru”, și va continua pe strada Ștefan cel Mare, deplasându-se spre esplanada din centrul municipiului Suceava și apoi pe direcția Casa de Cultură a Sindicatelor – Palatul Administrativ.
Începând cu ora 13:00, formațiile participante vor urca pe rând pe scenă pentru spectacolul obiceiurilor de Anul Nou.
Pe 27 decembrie, se va închide traficul rutier, între orele 09:00-13:00, pe traseul paradei – str. Curtea Domnească, str. Nicolae Bălcescu, str. Ștefan cel Mare, str. Vasile Bumbac și pe str. Mitropoliei – de la intersecția cu str. Ana Ipătescu, la intersecția cu str. Ștefan cel Mare;
De asemenea, se va închide circulația rutieră pe strada Nicolae Bălcescu – porțiunea cuprinsă între sensul giratoriu de la intersecția cu strada Ana Ipătescu și sensul giratoriu de la intersecția cu strada Ciprian Porumbescu și strada Meseriașilor, între orele 09:00-21:00, și pe strada Republicii, între orele 10:00-13:00.



Recomandări

O avarie a lăsat fără apă zeci de locuințe, instituții și firme din centrul Sucevei și din cartierul Zamca

O avarie a lăsat fără apă zeci de locuințe, instituții și firme din centrul Sucevei și din cartierul Zamca
O avarie a lăsat fără apă zeci de locuințe, instituții și firme din centrul Sucevei și din cartierul Zamca