„Respect”, varianta F1

Istoria Formulei 1 este împănată cu fel de fel de conflicte, unele spontane, generate de erori de pilotaj care au condus la ieșiri de pe circuit, la abandonuri, la accidente, de regulă nu foarte grave, piloții implicați încercând cel mai adesea să dea vina unul pe celălalt. De aceea există și o comisie de arbitri care analizează cât de repede posibil fiecare incident, dând totodată și sancțiuni, cele mai multe însemnând ori o trecere pe la boxe, ori câteva secunde penalizare. Rar se întâmplă, iar asta numai în cazuri grave și cu implicații majore în clasament, să auzim de dezbateri prelungite ore la rând și finalizate cu anularea locului în cursa încheiată, dacă nu și cu retrogradare pe grila de start pentru următoarea cursă. Mai grav de atât nu-mi amintesc să fi fost sancționat vreun pilot în zecile de ani de când mă preocupă și cursele auto, chiar dacă au fost ani în care bătăliile pentru titlul suprem au atins temperatura maximă imaginabilă, cei direct implicați recurgând la fel de fel de trucuri și subterfugii, nu neapărat regulamentare, pentru a-și atinge obiectivul. Mai mult decât atât, clasamentul mărcilor este și el generator de veritabile războaie, aici fiind în joc miliarde grele provenite din vânzarea autoturismelor de serie, fiindcă una este să scoți la vânzare un model, să zicem de Mercedes, și cu totul alta e să vinzi același model cu mențiunea că Mercedes deține titlul mondial al mărcilor în F1. Revenind la sportivi: doi care aparent n-aveau mare lucru de împărțit, Verstappen și Ocon, s-au îmbrâncit serios după penultima etapă, din Mexic, după ciocnirea produsă se pare că mai degrabă din vina lui Ocon (care a și încasat-o ulterior de la Verstappen), starea conflictuală prelungindu-se și la Abu Dhabi. Tot acolo am văzut însă și o pildă de fair play formidabilă: principalii protagoniști ai competiției, de câțiva ani buni încoace, Hamilton și Vettel, care de regulă stau botoși la final de etapă, nevorbindu-și și prefăcându-se că nici nu se observă măcar, de data asta au venit împreună la interview-ul de final. Mai mult: și-au zâmbit, și-au adus reciproc elogii, au glumit, ce mai, păreau doi prieteni buni. Chestia e simplă: ei sunt cei mai buni, iar sentimentul propriei valori parcă te îndeamnă și la o abordare mai altfel. Probabil că despre asta e vorba când UEFA și FIFA tot scriu „Respect” pe stadioane.
Nasol e că în fotbal nu știu toți să citească!