Reprezentanții școlilor de șoferi din Vatra Dornei, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni contestă hotărârea prin care examenul practic pentru obținerea permiselor de conducere va fi susținut doar în municipiul Suceava, începând cu data de 1 ianuarie 2018. În cursul zilei de ieri, proprietarii școlilor de șoferi din cele patru municipii au solicitat o întrevedere la conducerea Prefecturii Suceava, fiind primiți de subprefectul Silvia Boliacu, care exercită atribuțiile prefectului Mirela Adomnicăi, aceasta fiind în concediu de odihnă. Discuțiile de ieri au avut ca principală temă mutarea la Suceava a probei practice de traseu pentru obținerea permisului de conducător auto și desființarea punctelor de examen de la Vatra Dornei, Fălticeni, Câmpulung și Rădăuți.
Reamintim că potrivit unui proiect de ordin al prefectului Mirela Adomnicăi, examinarea la proba practică de traseu a candidaților care solicită obținerea permisului de conducere se va efectua numai în municipiul reședință de județ, începând cu data de 1 ianuarie 2018. Potrivit ordinului, candidații care la această dată sunt deja programați în vederea susținerii probei practice pentru obținerea permisului de conducere în localitățile menționate vor fi anunțați de conducerile școlilor de conducători auto cu privire la locația unde se va desfășura aceasta, la data la care sunt programați. De precizat că proba teoretică a acestui examen se desfășoară, din anul 2008, numai la Suceava.
Șefii școlilor de șoferi atrag atenția că o problemă ar fi și absențele de la orele de curs ale cursanților care sunt încă la liceu
În cadrul discuțiilor de ieri, reprezentanții școlilor de șoferi din cele patru municipii sucevene au înaintat Prefecturii câte un memoriu, în care atrag atenția asupra efectelor modificării anunțate. Aceștia au subliniat că desfășurarea probei practice doar în municipiul Suceava va afecta negativ, atât financiar, cât și social, cursanții, instructorii, familiile acestora, dar și școlile de șoferi. Șefii școlilor de șoferi susțin că există mai multe impedimente în urma modificării centrului de examinare, de la cheltuieli mai mari generate de un consum mai mare de carburanți la deplasările în Suceava în vederea instruirii și prezentării la examen, absențe de la orele de curs ale cursanților care frecventează cursurile liceale sau învoiri de la serviciu ale cursanților care sunt angajați. Șefii școlilor de șoferi au mai adăugat că o altă problemă ar fi aglomerarea zilnică a municipiului Suceava prin prezența a circa 300 de autovehicule ale școlilor de șoferi din județ. În cele din urmă, reprezentanții școlilor de șoferi au solicitat conducerii Prefecturii să analizeze problemele prezentate și să ia o decizie finală cu privire la mutarea examenelor în municipiul Suceava.
La întâlnirea de ieri au mai participat directorul Cancelariei Prefectului, Bogdan Filip, și șeful Serviciului Înmatriculări Vehicule și Eliberare Permise Auto, Radu Obreja.
Nemulțumire
Reprezentanții școlilor de șoferi contestă decizia de a muta examenele pentru permise în municipiul Suceava
