Reprezentantul unei firme, acuzat de DNA că a primit fonduri europene de peste 480.000 de euro și a încercat să obțină aproape 1,5 milioane de euro pentru trei proiecte folosind documente și declarații false, a fost condamnat, miercuri, de Tribunalul București, la 11 ani de închisoare.
Tribunalul București l-a condamnat pe Iulian Marius Buturugă, reprezentant al SC Buturugă, Militaru & Asociații SPCJ S.R.L., la 10 ani de închisoare pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată, și la 6 ani de închisoare pentru schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată.
De asemenea, Buturugă a primit câte cinci ani de închisoare pentru tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată, și tentativă la înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
Acesta a mai primit cinci luni de închisoare pentru participație improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, și opt luni de închisoare pentru fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.
Astfel, instanța a decis să-l condamne Iulian Marius Buturugă la pedeapsa cea mai grea, de 10 ani de închisoare, la care a adăugat un spor de un an, urmând ca acesta să execute 11 ani de închisoare.
Tribunalul București i-a interzis reprezentantului firmei SC Buturugă, Militaru & Asociații SPCJ S.R.L și o serie de drepturi civile și a admis acțiunea civilă a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, urmând ca Iulian Marius Buturugă să plătească în solidar cu firma aproximativ 3,4 milioane de lei.
Instanța a menținut sechestrul asigurator asupra unui imobil din strada Mircea Vodă și a unui imobil din strada Baia, din București și a desființat înscrisurile cu caracter fals.
Sentința Tribunalului Bucureștri nu este definitivă, ci poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel București.
Iulian Marius Buturugă, reprezentant al SC Buturugă, Militaru & Asociații SPCJ S.R.L a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție, în octombrie 2012.
Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanței, că, în perioada 2010-2011, Iulian Marius Buturugă a prezentat Organismelor Intermediare Regionale pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (OIR POSDRU) – Regiunile Sud Vest Oltenia, Nord Vest și Sud Est, delegate ale Autorității Contractante din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, documente și declarații false prin care atesta în mod nereal capacitatea administrativă și financiară a societății comerciale de a obține fonduri europene.
Pe baza acestor documente – certificate de atestare fiscală false ce figurau ca fiind emise de Administrația Financiară Sector 3 București, declarații false privind eligibilitatea societății, adeverințe false ce creau aparența emiterii de către Inspectoratul Teritorial de Muncă București, pe care le-a falsificat personal sau a determinat alte persoane să le falsifice – Buturugă a obținut pe nedrept, în numele firmelor pe care le reprezenta, fonduri europene nerambursabile din Fondul Social European în cuantum de 2.024.740,5 lei, echivalentul a aproximativ 480.935,86 de euro, în cadrul a patru proiecte POSDRU și a solicitat suma totală de 6.074.223 lei, echivalentul a aproximativ 1.442.802 euro, provenită din fonduri europene nerambursabile și din bugetul național, în cadrul a trei proiecte POSDRU.
Totodată, din banii obținuți în mod ilegal de firma pe care o reprezenta, Iulian Marius Buturugă a schimbat destinația sumei de 924.448,85 lei. Pentru a justifica cheltuirea acestei sume, Buturugă a falsificat 351 de documente pe baza cărora a atestat, în mod nereal, existența unor relații contractuale între firmele pe care le reprezenta și alte societăți comerciale – prestatori de servicii fictivi, au precizat procurorii în documentul citat.
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 2.024.740 de lei, reprezentând valoarea contractelor de finanțare, la care se adaugă dobânzile civile aferente.
Potrivit sursei citate, pentru recuperarea pagubei, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor aparținând inculpatului.