Reportaj cu ceasul de gât

Pentru cel căruia niciodată nu i-a ajuns timpul, cea mai cumplită corvoadă este să n-aibă nimic de făcut ceasuri în șir. De la „Dacia” service mi se spune că remedierile durează 6-8 ore, necesitând desfacerea motorului. Am intrat cu Loganul în stație la 7 dimineața; îl voi recăpăta în jurul orei 14. Ce să faci atâta amar de vreme… la Roman? Bogza a adăstat 175 de minute la Mizil și a recoltat destulă „marfă” pentru un reportaj ce avea să devină faimos. Mizilul e Mizil și Romanul, Roman, nu poți să-l tratezi tot în cheia „locul unde nu se întâmplă nimic”…
Beau a doua cafea la Service (în contul casei, bravos firmă!) și deschid gazetele. Aflu, mai întâi, cât de des fac vedetele noastre sex. Silviu Prigoană își drăgălește zilnic suava nevestică (am pierdut șirul re-divorțurilor, așa că nu mai cunosc starea matrimonială a „prigoniților”), iar „când suntem acasă, o facem chiar și de trei ori pe zi.” (Când nu-i acasă, mă-ntreb unde se petrece evenimentul, în metrou, în Cișmigiu?) Oricum, la vârsta și la pătimirile lui Prigoană, nu-i rău deloc, aș zice chiar că-i un record de regularitate (mai cunosc un singur caz, la Bârlad). Sigur, contează substanțial și nurii Bahmuțencii, întru totul irezistibilă: cum o vezi, cum îți vine… să schimbi programul! Se pare că etalarea performanțelor sexuale face parte integrantă din campania electorală, votantul căpătând siguranța că alesul său va combate, în politică, la fel de vajnic precum o face în dormitor…
Au trecut 14 minute, gata cu gazetele, mă bate gândul să cumpăr o carte-două și să mă desfăt cu ea în parcul de lângă gară. Iau centrul orașului per pedes, dintr-un capăt pe stânga, apoi din celălalt pe dreapta străzii principale. Sedii de bănci, case de schimb valutar, agenții imobiliare, magazine, magazinașe, în pragul cărora străjuiesc june copile ce par a nu vinde niciodată nimic. Nici urmă de librărie. Singura pe care am aflat-o, deși poartă, pe firmă, numele unui scriitor, vinde pixuri, agende și radiere. La unicul anticariat, de mărimea unui frigider (când intră clientul, trebuie să iasă vânzătorul) întreb și aflu, că, totuși, la Roman poți cumpăra o carte, dar în „zona 1 mai”. Care-o fi aceea? Mister…
A trecut mai bine de o oră. Dacă-mi amintesc bine, Bogza, la Mizil, și-a cumpărat în min. 76 o lipie, pe care a terminat-o în min. 81. Cum lipii nu-s, iau o înghețată. Veche și zaharisită. Nu văd altă soluție decât evadarea, așa că, la gară, cer bilet pentru Bacău. Costă vreo 40 de lei vechi, numai, că, la întoarcere, a trebuit să dau 220 pentru aceeași 40 de kilometri, din pricină de inter city. Personalele noastre au intrat la apă, rezumându-se acum la 3 vagoane, pe care le cară o locomotivă de 5000 CP, capabilă să remorcheze de zece ori mai mult. Dacă nu-s călători…
Cum ieși din Roman, intri în… galben absolut: rapiță. Cât vezi cu ochii, galbenul lămâietic al florii de rapiță a potopit Moldova – și-mi amintesc insinuanta întrebare a personajului lui Caragiale: „ai văzut rapița?” Pe vremuri, aceleași întinderi vibrau de verdele grâului. N-o să mâncăm rapiță, dar vom avea combustibil la mașini, fiindcă, stoarsă bine, rapița lăcrimează bio-diesel. Grâul, normal, fi-va importat.
La Bacău, mă ia de la gară un taximetrist ce înjură guvernul și mă va readuce altul, care tot guvernul înjură. Nu mai găsesc librăria din centru; în schimb, număr 13 case de schimb valutar pe nici 200 de metri. Probabil, băcăoanii primesc lefurile în euro…Iar cafea, iar preumblări aiurea. Minutul 135: din nou la Roman. Orașul e curățel, civilizat, a început să se anime, iată, în părculețul de lângă primărie au ieșit la soare pensionarii. În trecere, aud frânturi de dialoguri: evident, este înjurată „stăpânirea”. Pe trotuar, saltă două fete vesele: fiind grevă, au scăpat de școală. Minutul 200. Numai la armată așteptam să treacă timpul de pomană și-n prostie, văzând o victorie în fiecare zi „câștigată”. De fapt, pierdută. Trăim o singură dată. Min. 220…